News Flash:

Orelistii ieseni sunt nevoiti sa opereze ca-n evul mediu

8 Iulie 2001
995 Vizualizari | 0 Comentarii
•Datorita banilor putini, la ora actuala, se opereaza cu aparatura invechita si halate gaurite din cauza uzurii •Un adevarat semnal de alarma il reprezinta plecarea tinerilor specialisti care nu-si pot exercita meseria la adevarata lor valoare

In numele colegilor de breasla, seful clinicii ORL de la Spitalul de Recuperare a inaintat un protest Ministerului Sanatatii si Familiei referitor la crasa indiferenta cu care este tratat Iasul medical. Datorita bugetului mai mult decat insuficient, medicii din aceasta clinica sunt nevoiti sa imbrace halate atat de uzate incat multe se rup in momentul in care sunt folosite. De multe ori, cadrele medicale din clinica au fost nevoite sa cumpere din banii lor detergenti sau materiale pentru dezinfectare si continua sa lucreze cu aparatura destul de veche. "Nu vreau sa par lipsit de modestie dar clinicile ORL din Iasi sunt cele mai complete din Romania, insa sunt tratate cu indiferenta de autoritati. Nu trebuie uitat ca la Spitalul de Recuperare s-a facut anul trecut primul implant cohlear, dupa care toate fondurile au mers la Bucuresti, unde deja au fost facute patru astfel de operatii si alocate fondurile necesare pentru inca patru. Cand am efectuat aceasta interventie am primit gratuit aparatura de 60.000 de dolari care poate ramane clincii daca mai achizitionam celelalte seturi necesare acestor interventii. Lista de asteptare a pacientilor care necesita astfel de ajutor pentru a putea auzi din nou are peste 35 de bolnavi, cel putin 10 dintre ei putand fi operati si maine, daca am fi finantati corespunzator. Este de neconceput ce se intampla si trebuia sa atentionam ministerul", a precizat prof. dr. Dan Martu, seful clinicii ORL de la Spitalul de Recuperare.
De asemenea prof. Martu este ingrijorat si de faptul ca tot mai multi medici tineri, formati in aceasta clinica si specializati in Occident prefera sa plece din Iasi sau chiar din tara acolo unde munca lor este apreciata la reala valoare. "Este pacat de specialistii de mare valoare pe care-i avem si care pleaca pentru ca nu le putem oferi ceea ce merita", a incheiat prof. Martu.

Cristian DONOSE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018200 (s)

loading...