News Flash:

Orfelinatele, o antecamera a comertului cu organe

6 Februarie 2009
1227 Vizualizari | 0 Comentarii
• ONU recomanda Republicii Moldova sa imbunatateasca legislatia in vederea respectarii drepturilor copilului • In ultima perioada, presa italiana relateaza pe larg despre copiii nimanui din orfelinatele moldovenesti, care devin deseori victime ale traficului de organe • "Directorii internatelor nu au probleme sa vanda copii infractorilor. Ce conteaza daca sfarsesc prin a fi fortati sa se prostitueze sau daca devin victime ale traficului de organe? Oricum nu ii va cauta nimeni", scrie cotidianul italian Il Giornale

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (CDC) de la Geneva recomanda Republicii Moldova sa imbunatateasca legislatia in vederea respectarii drepturilor copilului, relateaza Info-Prim Neo, in pagina electronica.

CDC a facut publice concluziile unui raport asupra modului in care Republica Moldova implementeaza Conventia privind Drepturile Copilului. Comitetul a apreciat pozitiv modificarile legislative aduse in ultimii ani, adaptarea la standardele internationale, precum si progresele in domenii cum ar fi prevenirea institutionalizarii copiilor si reintegrarea lor in familie, imbunatatirea asistentei sociale a copiilor vulnerabili si a familiilor acestora. Totodata, CDC si-a exprimat ingrijorarea si a facut recomandari cu privire la unele capitole care necesita o imbunatatire. Printre ele se numara exploatarea copiilor prin munca si justitia juvenila. Comitetul a recomandat statului moldovean sa sprijine financiar mai mult modificarea legislatiei si adaptarea la prevederile Conventiei privind Drepturile Copilului. CDC a precizat ca statul ar trebui sa acorde o mai mare atentie fenomenului imigratiei, care a dus la separarea copiilor de familiile lor. Un numar mare de copii a fost afectat de migratia unuia sau ambilor parinti. Ei nu au intotdeauna acces la educatie, sunt uneori neglijati, obligati sa isi asume responsabilitati de adulti si sunt mai expusi delincventei juvenile. CDC s-a aratat ingrijorat si de faptul ca rata neta de scolarizare a copiilor este in descrestere, accesul la educatie fiind, in mare parte, determinat de situatia economica a familiei. Integrarea copiilor cu dizabilitati, precum si prevenirea violentei, abuzului, traficului de copii si raspandirea virusului HIV au fost, de asemenea, printre problemele mentionate de CDC. Recomandarile CDC intervin la aproape doua saptamani dupa ce Republica Moldova a prezentat, la Geneva, ultimul raport privind implementarea Conventiei privind Drepturile Copilului

Copiii nimanui

In ultima perioada, presa italiana relateaza pe larg despre copiii nimanui din orfelinatele moldovenesti, care devin deseori victime ale traficului de organe. Ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, a anuntat ca in Italia au fost inregistrate numeroase cazuri de disparitie a minorilor straini, evocand posibilitatea unei legaturi cu traficul de organe. Jurnalistii italieni au denuntat conditiile din orfelinatele din Republica Moldova, pe care le considera o anticamera a comertului cu organe. "Cetatenii Republicii Moldova nu au bijuterii sau alte obiecte de valoare pentru a le vinde. Iar atunci scot la vanzare singurul lucru pe care il detin - organele. In fond, se poate trai si doar cu un rinichi, iar cei 3.000 Euro obtinuti ajung unei familii mai mult de un an. Sau pentru a plati o calatorie clandestina spre Italia cu documente false", a scris cotidianul italian Il Giornale. Cotidianul sustine ca cel mai grav este ca victimele traficului de organe sunt copiii. "Nimic mai usor in Republica Moldova, unde locuiesc copiii nimanui. Unde copiii din orfelinate sunt uitati de parinti ani intregi, chiar pentru totdeauna. Directorii internatelor - asa se numesc aceste centre in R. Moldova - nu au probleme sa vanda copii infractorilor turci. Ce conteaza daca sfarsesc prin a fi fortati sa se prostitueze sau daca devin victime ale traficului de organe? Oricum nu ii va cauta nimeni", subliniaza cotidianul.

In multe cazuri, parintii copiilor moldoveni sunt in strainatate. Potrivit organizatiei Censis, exista peste 70.000 de copii care cresc singuri, uitati de toti. Guvernul de la Chisinau si-a fixat ca obiectiv sa reduca la jumatate aceasta categorie pana in 2010, dar organizatiile neguvernamentale sunt sceptice. "Sunt doar cifre pe hartie. Guvernul nu este interesat sa inchida internatele. Cele mai mari riscuri sunt pentru adolescenti, care ajung sa se prostitueze. Ajung sa isi vanda chiar si fratii organizatiilor infractionale. Sexul, organele, nu conteaza, toate se vand pe bani", conchide cotidianul italian.

copiii nimanui
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3032 (s) | 22 queries | Mysql time :0.140302 (s)