International

Organizația Mondială a Sănătății clarifică situația creșterii alarmante a numărului de cazuri de decese din cauza coronavirusului

Publicat: 13 feb. 2020

Creşterea considerabilă a numărului de infecţii cu noul coronavirus este cauzată de o modificare a metodelor de depistare şi de contabilizare şi nu reprezintă o agravare a epidemiei, a asigurat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.

„Aceasta nu reprezintă o schimbare semnificativă a traiectoriei epidemiei”, a declarat presei directorul departamentului de urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan.

China a anunţat joi peste 15.000 de contaminări suplimentare cu noul tip de coronavirus, un salt record pe care specialiştii de la Beijing îl explică prin adoptarea unei noi metodologii de definire a cazurilor de infectare. Comisia naţională de Sănătate a anunţat joi 254 de noi decese, de departe cea mai mare creştere a bilanţului victimelor înregistrată de când criza a debutat în decembrie. Aceste creşteri sunt legate de adoptarea unei noi metodologii de definire, mai amplă, a cazurilor de infectare. De acum înainte, autorităţile locale vor contabiliza cazurile „diagnosticate clinic”. Noile cifre au ridicat bilanţul în China la aproape 60.000 de cazuri confirmate şi la cel puţin 1.367 de morţi în China continentală.



loading...

Adauga un comentariu