International

Organizaţia Naţiunilor Unite nu renunţa la misiunea din Afganistan

Publicat: 16 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Organizaţia Naţiunilor Unite nu renunţa la misiunea din Afganistan
ONU nu vor s opreasca misiunile din Afganistan asa cum au facut-o cei din NATO

Purtătorul de cuvânt ONU Stephane Dujarric a declarat astăzi 16 aprilie 2021 că misiunile din  Afganistan nu vor fi oprite. După ce în urmă cu două zile Joe Biden, președintele SUA, declara că militarii americani îşi vor opri activitatea până la un maxim de 11 septembrie .

Cei din cardu ONU nici nu vor să audă de aşa ceva. „ONU este prezentă în domeniul dezvoltării umanitare în Afganistan de foarte, foarte multă vreme şi noi vom continua să fim acolo pentru a ajuta poporul afgan”, a promis el, precizând că organizaţia „va continua să se adapteze situației pe teren”.

Misiunea de asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) este o misiune politică redusă. ONU are din luna martie doi noi emisari pentru ţară. Jean Arnault i s-a alăturat canadiencei Deborah Lyons care conduce UNAMA. Aceasta, înainte de a conduce această organizaţie, reprezenta organizaţia la nivel politic. Jean Arnault a fost în martie numit trimis al ONU pentru Afganistan.

Din cei 4.000 de agenţi ONU din Afganistan, 75% sunt afgani

UNAMA are în Afganistan aproximativ 1.200 de angajaţi, marea majoritate fiind afgani. UNAMA împreună cu alte agenţii ale ONU au în ţara în jur de 4.000 de angajaţi din care 75 la sută sunt afgani.

„Misiunea Naţiunilor Unite în Afganistan este o misiune politică specială, aceasta este doar o mică misiune civilă, nu este o misiune militară”, a subliniat un diplomat sub acoperirea anonimatului. Această misiune îi ajută pe afgani în domeniul „statului de drept, drepturilor omului, guvernării, ea nu este menită să asigure securitatea”, a precizat diplomatul. „Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că această retragere globală nu înseamnă că ONU va înlocui SUA, NATO şi pe alţii. Aceasta nu este realist”, a adăugat el.

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord opresc misiunile din Afganistan temporar

Miercuri seara 14 aprilie 2021, aliaţii NATO au luat hotărârea de a opri temporar misiunile din Afganistan, la polul opus cei de la ONU nici nu vor să se gândească la o asemenea decizie. În cele din urmă cele 30 de state care fac parte din NATO au căzut de acord. Menționăm că din organizaţie face parte şi România, anul 2002 fiind anul în care a aderat.

Secretarul de stat Antony Blinken a fost cel care a dat comunicatul ca reprezentaţii fiecărei ţări s-au înţeles.

”Noi am atins obiectivele pe care ni le-am fixat. Şi acum, este timpul să ne aducem forţele acasă. Preşedintele Biden va vorbi despre asta în câteva ore în Statele Unite. Şi mă aflu aici pentru a lucra în strânsă colaborare cu aliaţii noştri cu secretarul general (al NATO), asupra principiului pe care l-am stabilit de la început: intrăm împreună, adaptăm împreună şi ieşim împreună”, a afirmat Blinken într-o declaraţie televizată de la sediul NATO.

Statele Unite ale Americii a fost ultima care s-a pus de acord cu cei din NATO

Americanii au fost ultimii care au spus că vor opri temporar misiunile în Afganistan. Statele Unite ale Americii este unu dintre ţările cu cei mai mulţi militari trimişi în misiunile de pe teritoriul Asiei. În perioada 2010-2011 SUA a trimis cei mai mulţi soldaţi din ultimii 20 de ani, având un număr de aproximativ 100.000 de militari.

Adauga un comentariu