Local

Organizația USR Iași se destramă. Scandalagii din partid au fost excluși. Ședință de taină în filială

Publicat: 14 feb. 2020

Filiala ieșeană a Uniunii Salvați România stă pe un butoi cu pulbere. Organizația controlată de deputatul scandalagiu Cosette Chichirău și aghiotanții acesteia a fost luată la ochi de conducerea centrală. Filiala este supusă unui audit cerut de conducerea centrală a partidului, la mijloc fiind suspiciuni de fraudă a alegerilor interne. Un alt lider scandalagiu din Iași a fost dat deja afară de Biroul Național

Ziua și scandalul în filiala ieșeană a Uniunii Salvați România. Organizația condusă de deputatul scandalagiu Cosette Chichirău a ajuns să fie controlată la sânge de liderii centrali ai partidului. Asta după scandalul din ultima vreme, când Chichirău a impus pe listele pentru Consiliul Local și Consiliul Județean o serie de personaje care erau abia intrate în partid sau au fost înscrise ulterior. Scandalul s-a lăsat cu demisii ale unor persoane cu state vechi în partid, iar lucrurile s-au tranșat în Biroul Politic Național al USR.

Ședință de urgență la USR

Unul dintre cei care au fost excluși din partid a fost un alt scandalagiu notoriu din USR Iași. Marian Curmei, cel care era la conducerea filialei de la Holboca, a fost dat afară din USR în urma unor postări prin care promova imaginea mareșalului Ion Antonescu, dar și pentru faptul că a folosit minori în campaniile derulate în comună. Curmei era unul dintre cei apropiați lui Chichirău, și unul din cei care aveau un limbaj obscen la adresa altor membri din partid.
Aseară, cei de la USR Iași s-au întrunit într-o ședință a Biroului Politic Județean care s-a lăsat cu scadal în urma ultimelor evenimente ce a avut loc în partid.

S-au cerut documentele alegerilor interne

Curmei este însă doar o parte din acest scandal. Un alt personaj vizat este și Filip Hăvârneanu, impus de Chichirău șef la organizația municipală și primul pe lista pentru Consiliul Local. Surse din partid au arătat că acesta se află în spatele alegerilor de pe urma cărora au fost promovate pe primele locuri la CL și CJ o serie de persoane care nu au nici cea mai mică treabă cu partidul sau sunt prieteni la cataramă cu junele userist. Scandalul va degenera, mai ales că actuala conducere de la Iași nu pare dispusă să dea toate actele care au stat la baza alegerilor interne pentru a fi verificate de audit.

Singura calitate

Nu este pentru prima oară când au apărut suspiciuni de fraudă în urma alegerilor interne la USR Iași. Lista de la Consiliul Local este deschisă de Filip Hăvârneanu. Acesta este angajat la cabinetul deputatului Cosette Chichirău și a ajuns printr-un concurs de împrejurări președinte la organizația municipală. Fiind omul de încredere al parlamentarului, este lesne de ce a ajuns numărul unu pe lista USR pentru Consiliul Local. Pe locul doi a ajuns Ionuț Anastasiei. Acesta locuiește în comuna Holboca și nu pe municipiul Iași. Anastasiei este un apropiat al lui Marian Curmei, fost membru activ al UNPR. Curmei a aterizat la USR Iași și a ajuns să reprezinte partidul pe zona Holboca și să se ocupe de proiectul „Oameni noi în politică”!

Cei de la București s-au trezit însă și l-au dat recent afară din partid. Pe lista pentru CL urmează Ana Raluca Roșu, o altă persoană care a trecut prin cabinetul lui Cosette Chichirău. Aceasta pare a fi singura calitate în cadrul USR Iași, situație care este verificată de auditul de la centru!



loading...

Comentarii
  • Poate ar fi trebuit dat afară și Simion din Aroneanu. E cam pe langa subiect, nu știe să-si mențină ideea până la capăt, are niste idei populiste și e cam bătut în cap. Duce o vendeta personala cu Moruzi și cam atât; acuzații fără fundament, bălăcăreală, lipește afișe aiurea prin stațiile de autobuz și se fotografiază cu ele, se ia la harta cu operatorul de transport local… jalnic! Eu înțeleg că vrea să schimbe ceva dar sa facă cu cap, sa aducă argumente în sprijinul a ceea ce susține. Chiar și unii membri din USR Aroneanu au aceeași părere despre el. Du

Adauga un comentariu