Magazin

Originile nestiute ale obiceiurilor si traditiilor de nunta

Publicat: 28 oct. 2013

Nicio nunta, oricat de bogata ar fi, nu are farmec, daca nu respecta traditiile indragite de toata lumea. Multe dintre obiceiurile vechi sunt mai frumoase decat cele noi, iar semnificatiile lor te vor surprinde!

Nunta este evenimentul din viata noastra cel mai bogat in obiceiuri si traditii. De cum anunti ca te vei casatori, bunica, mama sau nasa incep sa te invete cum sa te pregatesti pentru ziua nuntii. Fiecare isi va aduce aminte de obiceiurile pe care, la randul sau, le-a pastrat la nunta. Iata cateva dintre traditiile raspandite in toata Europa, ale caror origini sunt mai putin cunoscute.

Rochia alba, o moda trecatoare
In multe alte culturi ale lumii, mireasa poarta haine cat mai colorate, numai albe nu. Tinerele din India isi pregatesc o tinuta din matase rosie, brodata cu aur. In Africa, miresele poarta rochii viu colorate, sa scoata in evidenta bucuria pe care o traiesc. Nici in Europa, miresele nu purtau neaparat rochii albe pana la nunta Reginei Victoria cu printul Albert, in anul 1840. Ulterior, miresele din inalta societate i-au urmat exemplul, iar intr-o jumatate de secol rochia alba a devenit obligatorie. Moda, insa, se schimba si nuantele de sidef, ivoire sau auriu incep sa-si faca loc in istoria rochiei de mireasa.

Voalul, pavaza contra farmecelor
In Imperiul Roman, miresele isi ascundeau chipul in spatele unor voaluri de un rosu ca focul, sa fie protejate de blesteme si farmece. In alte religii, valul reprezinta modestia si respectul fata de biserica si Dumnezeu. Dar voalul era si o solutie eleganta sa ascunzi uratenia unei mirese pe care mirele o vedea prima data la altar. Cu timpul, valurile lungi si bogat ornamentate, care acoperau aproape in intregime mireasa, au devenit un simbol al statutului ei social. Azi, pentru mirese, voalul nu mai este decat un accesoriu, care da o nota princiara rochiei de gala.

Buchetul, cu rol de protectie
Originea buchetului de nunta, atat de iubit in Europa si America, pare sa vina dintr-o traditie medievala, fara nicio legatura cu semnificatiile actuale. Se pare ca, in vremurile in care boli cumplite, precum holera, lasau satele si cetatile pustiite, oamenii foloseau plantele de leac sa se protejeze. La nunti, miresele mergeau spre altar cu un manunchi de ierburi puternic aromate, dintre care nu lipseau usturoiul, mararul sau salvia. De la un veac la altul, buchetul a devenit o adevarata bijuterie, iar trandafirii si crinii regali i-au luat locul prozaicului usturoi.

Verigheta, simbolul supunerii
Azi, inelul de aur sfintit la cununie, purtat de ambii miri, e un simbol al uniunii lor. In vremurile de demult, era, insa, simbolul supunerii. Verighetele destinate mireselor sunt mentionate in documente inca din perioada Egiptului antic si a Imperiului Roman. Ulterior, un papa din secolul al XII-lea a decretat ca femeile casatorite sa poarte un inel, ca semn al apartenentei lor la familia sotului. In schimb, inelul de logodna cu diamant devine o moda abia pe la inceputul secolului XX, ca semn al afectiunii si aprecierii mirelui fata de aleasa sa.

Jartiera cu noroc
Obiceiul de a arunca jartiera din dantela, mai putin adoptat la noi, dar in mare voga in Europa occidentala, are si el origini stranii. In Anglia sau Franta medievala, nuntasii obisnuiau sa rupa o bucata din rochia miresei, dupa ce era cununata la altar. Credeau ca tesatura alba, purtata de o tanara fecioara si binecuvantata de preot, le aducea noroc. Nu de putine ori, mireasa isi incheia ziua nuntii plangand dupa rochia zdrentuita… Asa ca, cineva a avut ideea salvatoare ca tanara femeie sa ofere unui singur nuntas norocos ceva din garderoba ei festiva.

Domnisoarele de onoare, gardienii miresei
Traditie mostenita din epoca Angliei victoriene, domnisoarele de onoare aveau rolul sa protejeze cu puritatea lor tanara care mergea spre altar. La inceputuri, si ele se imbracau in alb, purtand voaluri pe chip, mai scurte insa decat cel al miresei. Cand industria textilelor a luat avant, tinerele insotitoare au inceput sa poarte rochii colorate, astfel incat numai mireasa sa atraga privirile tuturor prin rochia ei imaculata.

Cavalerul de onoare, omul de paza
Fratele sau cel mai bun prieten al mirelui este intotdeauna mandru sa joace rolul de cavaler de onoare. In biserica, el sustine lumanarile de cununie… pe vremuri, insa, tinea la sold sabia si era gata oricand sa lupte pentru mire, daca era atacat la nunta. Nu de putine ori, in randurile nobilimii medievale, nuntile erau facute cu forta sau mireasa era furata de la parinti. Alteori, nunta era doar o tranzactie financiara, iar daca mirele nu era multumit de dota primita, putea scoate sabia sa-si ceara drepturile.

Furatul miresei, prilej de amuzament
Un obicei barbar, din perioada medievala, spune ca nobilii aveau dreptul la „prima noapte”. Nu de putine ori, miresele frumoase erau furate de la nunta si duse plocon boierului care se considera indreptatit sa se bucure de nurii fetelor, daca nu primea o despagubire substantiala din partea mirelui. Raspandit in Anglia si in Franta medievala, acest obicei rusinos se intalnea si pe meleagurile noastre. Azi, furatul miresei face parte din spectacol, pentru amuzamentul nuntasilor care incurajeaza mirele sa dea o recompensa pentru a-si recapata sotia.

Sursa: unica.ro



loading...

Adauga un comentariu