Actualitate

Orionidele 2020 – cum poți vedea superba ploaie de meteori

Publicat: 20 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Orionidele 2020 - cum poți vedea superba ploaie de meteori
Ploaia de meteori Orionidele este provocată de trecerea Pământului prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei Halley

Orionidele 2020 sunt acea ploaie de meteori pe care o datorăm celebrei comete Halley. Acesta este cel mai spectaculos fenomen al toamnei, așa cum ploaia de stele Perseidele reprezintă evenimentul major al verii.

Ca orice ploaie de meteori, Orionidele au o perioadă în care se desfășoară, precum și un moment de maxim. Pentru Orionide, perioada de activitate este între 2 octombrie și 7 noiembrie. Maximul acestui fenomen va fi atins în noaptea de 21 octombrie.

Între 2 octombrie și 7 noiembrie, Pământul trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei Halley. Treptat, numărul de meteori pe oră va crește, maximul fiind atins în data de 21 octombrie. Stelele căzătoare par a veni din constelația Orion, de aici venind și numele curentului – Orionide. Deşi numărul lor nu este atât de mare, Orionidele ies în evidenţă prin lumina puternică pe care o produc, fiind uşor de observat.

Cum poți vedea Orionidele 2020, spectaculoasa ploaie de meteori

Un asemenea fenomen astronomic poate fi observate foarte bine din locurile cu cer curat. Evident, acest lucru nu se poate face din marile orașe, datorită luminilor puternice. Un loc foarte bun pentru observarea Orionidelor ar fi undeva în mediul rural, de pe un deal sau munte. Astfel, dacă cerul este senin, se pot observa cel mult 50-60 de meteori pe oră. În zonele de oraș, numărul meteorilor vizibili scade până la aproximativ 10 pe oră.

De obicei, putem vedea în medie 25 de stele căzătoare pe oră, dar totodată pot fi numai 10 sau chiar 60. Aceasta depinde de traiectoria planetei noastre și de bogăția norului de particule. Ploaia de stele Orionidele poate fi observată după miezul nopții până la răsăritul Soarelui interval, în care constelația Orion se află deasupra orizontului.

Orionidele sunt printre primele cinci cele mai importante ploi de meteori ale anului”, a declarat meteorologul Brian Lada.

Când este următoarea ploaie de meteori

Următorul astfel de fenomen astronomic se va produce în perioada 6-30 noiembrie, cu un maxim pe 17 noiembrie. Și Leonidele reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de la sfârșitul anului. De această dată, Pământul urmează să treacă prin traiectoria prafului cosmic lăsat în urmă de cometa Tempel-Tuttle.

Așadar, în zonele unde cerul va fi senin, vom putea observa pe cerul nopţii o ploaie de meteori din constelaţia Leo. Curentul de meteori Leonide este cel mai puternic în intensitate din această categorie. Fragmentele de praf cosmic vor lovi atmosfera Pământului cu o viteză de aproximativ 250.000 km/h.

Alte fenomene astronomice în 2020

În afară de Orionide și Leonide, până la sfârșitul anului vom mai avea încă două astfel de fenomene astronomice. Primul dintre acestea poartă numele Geminidele și se desfășoară între 4 și 17 decembrie, cu faza maximă pe 14 decembrie. Geminidele sunt o ploaie de meteori provocată de un obiect numit 3200 Phaethon, care se presupune că ar fi o cometă stinsă. În perioada de vârf, pot fi observați în condiții optime de vizibilitate aproximativ 120-160 de meteori pe oră.

Nu în ultimul rând, între 17 și 26 decembrie își fac apariția Ursidele, care au faza maximă pe 22 decembrie. Această ploaie de meteori pare a-și avea originea din apropierea stelei Beta Ursae Minoris / Kochab, din constelația Ursa Mică. Această ploaie de stele este produsă de trecerea cometei Tuttle.

Însă până la aceste fenomene, în noaptea de 21 octombrie avem Orionidele 2020, o superbă ploaie de meteori.

Adauga un comentariu