News Flash:

Orlando Bloom s-a casatorit cu Miranda Kerr

24 Iulie 2010
1211 Vizualizari | 0 Comentarii
Actorul britanic Orlando Bloom s-a casatorit cu iubita sa, modelul australian Miranda Kerr, la o luna de la anuntarea logodnei. Miranda Kerr, 27 ani, care s-a facut remarcata pe podiumurile internationale în calitate de model al casei Victoria's Secret, si actorul Orlando Bloom, 33 de ani, starul francizelor "Piratii din Caraibe" si "Stapanul inelelor", au o relatie din 2007 si au dezmintit de multe ori zvonurile aparute în presa referitoare la o posibila casatorie a lor. Agentul de presa al cuplului a confirmat însa luna trecuta faptul ca Orlando Bloom si Miranda Kerr s-au logodit. Lantul de magazine australian David Jones, a carui imagine este Miranda Kerr, a confirmat casatoria celor doi, printr-un comunicat difuzat vineri de presa australiana, în care se explica si faptul ca Miranda Kerr si-a anulat participarea la prezentarea viitoarei colectii de primavara/vara a companiei. "Am planuit aceasta nunta de mult timp si, din pacate, singura fereastra pentru o luna de miere coincidea cu banchetul ocazionat de prezentarea colectiei David Jones", a declarat modelul australian într-un comunicat. "David Jones mi-a dat liber, cu multa gentilete, în aceasta perioada, pentru ca noi sa ne putem bucura de o ceremonie intima si de o luna de miere", a adaugat Kerr. Miranda Kerr, care a crescut în oraselul australian Gunnedah din statul New South Wales, a ocupat pozitia a noua în topul 10 al modelelor cu cele mai mari venituri din acest an realizat de revista Forbes, dupa ce a obtinut 4 milioane de dolari în ultimele 12 luni. Primarul din Gunnedah promisese ca va organiza o parada speciala în onoarea cuplului, însa cele doua vedete au decis sa se casatoreasca la Los Angeles, în cadrul unei ceremonii private. Orlando Bloom este cunoscut pentru rolul Will Turner din franciza de succes "Piratii din Caraibe". El a aparut, de asemenea, în alta franciza de succes - trilogia "Stapanul Inelelor" -, în care a interpretat rolul elfului Legolas. Bloom a mai jucat în "Elicopter la pamant/ Black Hawk Down" (2001), "Troia" (2004) si "Regatul Cerului/ Kingdom of Heaven" (2004).
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1321 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017703 (s)

loading...