Local

Pacienții infectați cu noua tulpină Delta nu rămân fără gust și miros! Dr. Florin Roșu: „Sunt foarte puține cazurile în care pacienții se confruntă cu aceste simptome”

Publicat: 10 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pacienții infectați cu noua tulpină Delta nu rămân fără gust și miros Dr. Florin Roșu Sunt foarte puține cazurile în care pacienții se confruntă cu aceste simptome
Doctorul Florin Roșu vorbește depsre simptomele tulpinei Delta

Cea mai mare parte dintre pacienții infectați cu noua tulpină Delta nu manifestă lipsa gustului și a mirosului. Specialiștii spun că aceste simptome nu sunt specifice acestei tulpini. Celelalte simptome clasice ale infectării cu COVID-19, febră, tuse seacă și oboseală, sunt resimțite și la pacienții care sunt infectați cu noua tulpină Delta

Pacienții infectați cu noua tulpină Delta nu prezintă toate simptomele clasice ale infectării cu COVID-19. Aceștia nu au rămas fără gust și fără miros, așa cum se întâmplă în cazul persoanelor infectate cu forma clasică a virusului COVID-19. Medicii spun că această situație este specifică noii tulpini.

„Un aspect specific pacienților infectați cu tulpina Delta este că aceștia nu manifestă lipsa mirosului și a gustului. Sunt foarte puține cazurile în care o persoană infectată cu noua tulpină prezintă aceste două simptome cunoscute deja de marea majoritate a pacienților care au fost confirmați cu forma clasică a virusului. În schimb, simptomele sunt aceleași ca la primii pacienți infectați cu COVID-19, iar suspiciunea de infectare cu Delta apare atunci când aceștia ne declară că au venit din străinătate sau au intrat în contact cu o persoană venită din străinătate. Secvențierea pentru identificarea tulpinei Delta o facem doar la acești pacienți care ridică suspiciune de infectare”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.

Medicii susțin în continuare că vaccinarea împotriva COVID-19 este singura soluție de revenire la normal

Medicii ieșeni susțin în continuare că vaccinarea este singura soluție de revenire la normal. Potrivit specialiștilor, imunizarea împotriva COVID-19 îi ferește pe oameni de o formă gravă a bolii.

„Recomand cu tărie și responsabilitate continuarea vaccinării și respectarea măsurilor de prevenție pentru că doar așa putem reveni la normal. Revin și cu un apel medical către populație, de a se informa din surse medicale pentru a-și clarifica îndoielile asupra vaccinării și a lua o decizie corectă, cu simț de răspundere civică. Dacă nu iau în calcul sănătatea lor, să se gândească la cei dragi care pot face parte din categoriile vulnerabile”, a precizat dr. Florin Roșu.

De la debutul campaniei de vaccinare și până ieri au fost efectuate 396.944 de vaccinări. Duminică, 8 august 2021, au fost imunizate 280 de persoane. Numărul de imunizări împotriva COVID-19 este tot mai mic în județul Iași.

Primele cazuri de Delta din județul Iași au fost identificate la Spitalul de Boli Infecțioase

Spitalul de Boli Infecțioase din Iași este singurul din regiunea Moldovei care, în cadrul laboratorului de biologie moleculară, deține kituri de identificare a tulpinei Delta. Probele sunt trimise și la Institutul „Matei Balș”, Spitalul de Boli Infecțioase fiind centru regional de screening și filiala științifică a Institului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Amintim că, pe 6 iulie 2021, au fost confirmate primele cazuri de infectare cu tulpina Delta în Iași. Până în prezent, în județul Iași au fost confirmate 30 de cazuri de Delta. Medicii ieșeni au anunțat că au intrat în alertă după ce mai multe persoane au fost confirmate pozitiv cu noua tulpină. În total, pe 6 iulie 2021, zece persoane au fost confirmate cu această tulpină. Trei pacienți din județul Iași, care au fost depistați cu noua tulpină, au vârste de 42, 61 și 68 de ani, iar alte șapte persoane erau din județul Bacău.

Adauga un comentariu