Local

Pacientul infectat cu hantavirus a fost mutat din Secția ATI! Medicii sunt încă rezervați: „Nu mai necesită dializă, dar nu a trecut de perioada critică!” Ieșeanul cu malarie a fost externat

Publicat: 28 iul. 2021
Clădirea Spitalului de Boli Infecțioase; un țânțar; Clădirea Spitalului
Medicii au precizat care este starea pacientului cu malarie care a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase și care e starea pacientului cu hantavirus internat la Spitalul "Parhon"

Medicii ieșeni sunt rezervați cu privire la starea de sănătate a pacientului din județul Neamț infectat cu hantavirus. Bărbatul de 72 de ani a ieșit din secția de terapie intensivă, însă nu a trecut de perioada critică. După șapte zile de la internare, starea lui de sănătate s-a mai ameliorat și nu mai necesită dializă. Acesta este internat în Secția de Nefrologie a Spitalului Clinic „Doctor C.I. Parhon”. Pacientul infectat cu malarie a fost externat de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași

După o săptămână de la internare, starea bărbatului infectat cu hantavirus s-a ameliorat. Acesta a fost transferat din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), însă medicii ieșeni sunt rezervați cu privire la starea lui de sănătate. Bărbatul în vârstă de 72 de ani a fost internat în urmă cu opt zile în Secția ATI a Spitalului Clinic „Doctor C.I. Parhon”. Acesta a fost transferat pe 20 iulie 2021 de la UPU Neamț la Spitalul „Parhon”, din Iași. Bărbatul a ajuns în stare foarte gravă, cu o afecțiune respiratorie, dar și cu una renală. Infectarea cu acest virus provine de la niște rozătoare din pădurea de lângă casă. Familia pacientului a povestit că el a fost la tăiat de lemne și, probabil, de acolo a luat virusul.

„Pacientul în vârstă de 72 de ani a fost transferat din Secția ATI. Acesta se simte puțin mai bine, este conștient și stabil hemodinamic. Din fericire, funcția renală se recuperează treptat și nu mai necesită dializă. Chiar dacă starea lui de sănătate se îndreaptă, acesta nu a trecut încă de perioada critică. Suntem în continuare rezervați în ceea ce privește starea sa. Noi sperăm să își revină complet”, a declarat dr. Adelina Miron, medic specialist urologie în cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”.

Bărbatul infectat cu malarie a fost externat

Vești bune vin de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”. Ieșeanul recent întors în țară cu malarie a fost externat după trei zile de la internare, imediat ce a terminat tratamentul. Starea bărbatului a fost una bună, iar medicii au hotărât că acesta se poate întoarce acasă. El se simte bine și este stabil hemodinamic.

„Pacientul în vârstă de 59 de ani, infectat cu malarie, care s-a prezentat pe 20 iulie 2021 la Spitalul de Boli Infecțioase, a fost externat. Acesta a finalizat tratamentul anti-malarie, care s-a desfășurat pe o perioadă de trei zile. Astfel, vineri, 23 iulie 2021, el a putut pleca acasă. Starea bărbatului era una foarte bună”, a precizat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași.

Ultimul caz de acest fel a fost confirmat în urmă cu trei ani. Bărbatul infectat călătorește frecvent în Africa, în interes de serviciu, și s-a întors acasă cu această boală. Ieșeanul era vaccinat cu serurile obligatorii pentru țara de destinație. Ieșeanul s-a întors pe 13 iunie 2021, iar simptomele au apărut la două săptămâni de la revenirea în țară.





Comentarii
  • Minciuni scrise pentru a speria inutil oamenii. Pacientul cu malarie nu a avut niciodata malarie, ci o criza de diabet! Scrieti stiri doar de dragul de a avea vizualizari, nu de a informa oamenii!

Adauga un comentariu