News Flash:

Pana in 2025, numarul persoanelor cu diabet poate ajunge la 380 milioane

13 Noiembrie 2009
629 Vizualizari | 0 Comentarii
Pana in 2025 numarul persoanelor cu diabet poate ajunge la 380 milioane
Cresterea cazurilor de diabet de la an la an este alarmanta, iar previziunile pentru viitor nu sunt deloc optimiste, numarul suferinzilor la nivel mondial putand ajunge in 2025 la 380 de milioane, desi preventia bolii presupune in primul rand asumarea unei vieti echilibrate alimentar si mult sport. "Cresterea cazurilor de diabet de la an la an este alarmanta, iar previziunile pentru viitor nu sunt deloc optimiste. Situatia actuala este in primul rand dovada unei lipse de informare si educatie in cadrul publicului larg, dar si a unei atitudini pasive generale. Preventia diabetului nu presupune deloc un efort deosebit, ci in primul rand asumarea unei vieti echilibrate din punct de vedere alimentar si al activitatii fizice", a declarat, joi,presedintele Federatiei Romane pentru Diabet (FRD), profesor Nicolae Hancu, cu ocazia conferintei care precede Ziua Mondiala a Diabetului (14 noiembrie), cand va fi lansata si campania "Hula Hoop pentru Diabet". Hancu a spus ca, la fel ca si in cazul preventiei cancerului sau a bolilor cardiovasculare, si in privinta diabetului ar trebui sa se aplice regula celor 60 de minute, adica mai mult de 60 de minute pe zi pentru activitate fizica si mai putin de 60 de minute pentru televizor, computer si jocuri video. El a spus ca 90 la suta dintre elevi nu mananca dimineata, ci abia spre pranz cand iau ce gasesc la chioscuri sau la fast food. In Romania sunt aproape 2,5 milioane de diabetici, in 2008 fiind in tratament peste 550.000 de bolnavi. Numarul copiilor cu diabet este sub 2.000, a adaugat medicul. Acesta a precizat ca, din pacate, diabetul, bolile cardiovasculare si cancerul au de foarte multe ori aceeasi cauza, respectiv obezitatea. "Oamenii nu inteleg ca stiul de viata sanatos cu alimentatie echilibrata si exercitiile fizice, cel putin 60 de minute de mers pe jos, ar reduce incidenta obezitatii care astazi este de unul din patru adulti", a mai spus presedintele FRD. Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, care va avea loc, sambata, Federatia Internationala de Diabet atrage atentia asupra riscurilor cresterii incidentei diabetului la nivel mondial. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), aproximativ 250 de milioane de oameni sufera, in prezent, de aceasta afectiune in toata lumea, dintre care 55,2 milioane in Europa, iar pana in 2025, numarul persoanelor care afectate de diabet ar putea ajunge la 380 de milioane. Tot sambata, Sanofi-aventis si Zentiva, in parteneriat cu Federatia Internationala de Diabet, lanseaza, de la ora 13.00, campania "Hula Hoop pentru Diabet", care atrage atentia asupra importantei educatiei si preventiei in special printre copii si tineri. "Hula Hoop pentru Diabet" promoveaza stilul de viata sanatos, iar cercul albastru, simbolul Zilei Mondiale a Diabetului, a fost imaginat sub forma de hula hoop pentru talie sau deget. Campania consta in reprezentatii spontane cu tineri dansatori efectuand miscari hula hoop in locuri neconventionale, precum statii de metrou sau mall-uri, evenimente si concursuri interne adresate angajatilor companiei, promovare in mediul online si sesiuni de fotografii si autografe cu sportivi renumiti precum Andreea Raducan, Gabriela Szabo, Ivan Pazaichin sau Marius Urzica. Portalul oficial al campaniei este www.hoop4diabetes.com.
Sanofi-aventis se implica de peste 85 de ani in tratarea diabetului, inca de la inventarea primei insuline, Insulina Hoechst, care a fost introdusa in Germania in 1923. Compania dispune de cea mai mare capacitate de productie de insulina din lume, la Frankfurt, cu o suprafata de 4,6 milioane m2. Fabrica asigura necesarul de insulina pentru 100 de tari, printre care si Romania.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1298 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018831 (s)

loading...