News Flash:

Pana la capat cu Emil Boc

14 August 2010
722 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu
La fel de fireasca este intrebarea de ce pana la urma l-ar schimba Traian Basescu pe Emil Boc, pe cat de fireasca este cea vizand sinceritatea Presedintelui, atunci cand se arata, in principiu, dispus sa lase opozitia sa guverneze. Daca ne gandim la statutul special al lui Emil Boc, precum si la situatia, la fel de speciala, in care se afla seful statului, suntem, mai degraba, dispusi sa ne imaginam ca el va incerca, din rasputeri, sa-si mentina protejatul, la Palatul Victoria, pana la capatul mandatului. Si suntem mai putin inclinati sa acreditam ideea ca Traian Basescu isi va asuma un risc major prin promovarea, in functia de prim - ministru, a unei persoane desemnate de opozitie.

Daca admitem ipoteza conform careia Traian Basescu ar fi dispus, in anumite conditii, sa desemneze, ca prim - ministru, un reprezentant al opozitiei, va trebui sa vedem care sunt consecintele in ceea ce priveste supravietuirea sa in functie. Sa ne imaginam ca in aceasta toamna, intr-o motiune de cenzura initiata de PSD, sunt stranse, in Parlament, voturile necesare pentru debarcarea Guvernului. Acest scenariu ar putea fi realizat in conditiile in care exista o presiune reala a opiniei publice, care s-a saturat de reaua guvernare. Pentru evitarea unor grave tulburari sociale, urmate de o marcanta instabilitate politica, ca urmare a unui instinct elementar de conservare, parlamentarii UDMR si unii parlamentari PD-L ar putea vota debarcarea Guvernului Boc. PD-L ar putea face acest lucru, asumandu-si chiar intrarea in opozitie, pentru a-si mentine sansele ramanerii in Parlament, dupa viitoarele alegeri. In aceasta ipoteza, Traian Basescu are posibilitatea, prin diverse tertipuri, sa forteze Constitutia, asa cum a mai facut si altadata, mentinandu-l, totusi, pe Emil Boc la pupitrul de comanda de la Palatul Victoria. Insa, se expune riscului ca opozitia sa denunte, in mod convingator, acest gest, sa-l suspende si apoi sa-l demita prin referendum. Asta ne-ar conduce, pe cale de consecinta, la ideea ca Presedintele, dorind sa evite o asemenea situatie, va admite, asa cum nu a facut altadata, sa desemneze un prim - ministru ales de opozitie, constituita intr-o noua majoritate parlamentara.

Dar ce garantie are Traian Basescu in sensul ca, procedand astfel, nu va fi totusi demis dupa instalarea noului Guvern? Absolut niciuna. Nu pot fi incheiate, in acest sens, documente scrise. Si chiar daca ar putea fi incheiate, ele, asa cum istoria a aratat de atatea ori, ar putea fi aruncate, pur si simplu, la lada de gunoi a istoriei.

Singura solutie pe care o are Presedintele Traian Basescu, pentru a-si putea duce la bun sfarsit mandatul, este sa-si cumpere timp. Iar singura modalitate de a-si cumpara timp consta in mentinerea, la Palatul Victoria, a lui Emil Boc. Ceea ce nu exclude o cosmetizare, prin remaniere, a Guvernului. O remaniere semnificativa ar putea, cel putin in viziunea lui Traian Basescu, sa recupereze o parte din credibilitatea pierduta si sa asigure premizele unui nou inceput. Si sa nu uitam de iluzia, pe care multi dintre cei la putere si-o fac, in raport cu posibilitatea unei cresteri economice a Romaniei, determinata nu din interior, de masuri guvernamentale, ci de o crestere importata dintr-o Europa revigorata.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4084 (s) | 24 queries | Mysql time :0.281437 (s)

loading...