News Flash:

Pana unde au scazut preturile locuintelor

4 August 2010
1159 Vizualizari | 0 Comentarii
• Timisoara ramane cel mai ieftin oras din tara

Preturile solicitate de proprietarii locuintelor din principalele sase orase din Romania s-au redus în medie cu 1% în iulie, fata de iunie, cea mai mare depreciere, de 3,2%, fiind înregistrata în Brasov, potrivit datelor imobiliare.ro. Valoarea Indicelui national imobiliare.ro pentru iulie a fost de 1.151 euro/metru patrat util, în scadere cu 12 euro/mp util fata de luna precedenta. Diferenta fata de aceeasi luna a anului trecut, cand Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.225 euro/mp, este de 6%, iar în comparatie cu perioada de varf a pietei imobiliare locale, începutul anului 2008, se remarca o scadere de aproape 45%. Dar ultima saptamana a intervalului a adus o usoara revigorare a pretului în majoritatea oraselor din tara. Portalul publica lunar un indice imobiliar care masoara evolutia preturilor locuintelor din cele mai importante sase orase din tara, inclusiv Bucuresti, pe baza anunturilor listate de proprietari.
Tendinta de scadere a fost resimtita atat la nivelul apartamentelor vechi din Capitala, cat si la nivelul celor noi. Pretul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucuresti a ajuns în iulie la 1.427 euro/mp de suprafata utila, iar pentru cele vechi la 1.179 euro/mp. Brasovul este orasul unde preturile apartamentelor au cunoscut cel mai mare ritm de scadere în iulie. Astfel, pretul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vanzare are o valoare de 907 euro/mp de suprafata utila. O scadere accentuata s-a înregistrat si în cazul apartamentelor noi din ansamblurile rezidentiale brasovene, al caror pret a coborat în iulie sub pragul de 1.000 euro/mp, pana la 946 euro/mp. In ceea ce priveste apartamentele vechi, pretul solicitat de proprietari în luna iulie a ajuns la 905 euro/mp, cu 2% mai putin fata de luna precedenta. In Cluj-Napoca, în luna iulie, preturile apartamentelor au crescut usor, continuand astfel tendinta de crestere înregistrata în luna precedenta. Astfel, indicele imobiliare.ro pentru a saptea luna din an prezinta o valoare medie de 1.023 euro/mp util pentru apartamentele din Cluj-Napoca. Apartamentele noi sunt cele care au tras piata în sus, în iulie, pretul acestora urcand la 984 euro/mp util. Pretul apartamentelor vechi a coborat dupa o perioada mai mare de crestere în intervalul analizat, pretul mediu pe metru patrat de suprafata utila fiind în prezent 1.040 euro/mp util. Locuintele din Constanta s-au ieftinit în iulie, cand Indicele imobiliare.ro a înregistrat valoarea de 1.007 euro/mp de suprafata utila, ritmul de scadere fiind dublu fata de luna anterioara. In iulie, pretul mediu cerut pentru apartamentele noi a crescut la 1.034 euro/mp util. In schimb, pretul pe metrul patrat al apartamentelor vechi din Constanta a scazut la 1.003 euro/mp util. Astfel, apartamentele vechi au fost în iulie, dupa mult timp, mai ieftine decat cele noi. Cu un pret mediu de 851 euro/mp util, Timisoara ramane în continuare cel mai ieftin dintre orasele analizate. La fel ca în luna anterioara, cea mai mare scadere de pret a fost înregistrata de apartamentele vechi, pretul mediu ajungand la 846 euro/mp util. In acelasi timp, pretul mediu cerut pentru apartamentele noi scoase la vanzare în Timisoara a scazut la 885 euro/mp util. Indicele imobiliare.ro reprezinta pretul exprimat în euro pe metru patrat de suprafata utila al apartamentelor de vanzare situate în blocuri de apartamente, cu destinatie rezidentiala si este calculat zilnic în baza ofertelor introduse în ultimele sapte zile fata de ziua de raportare, la nivel national si ia în calcul, în medie, 22.000 oferte publicate lunar în 41 de judete.

Preturile de la Iasi

In Iasi, indicele imobiliare.ro a coborat sub pragul psihologic de 900 euro/mp util, pana la 899 euro/mp util, în scadere cu 1,9% fata de luna precedenta. Apartamentele noi au înregistrat o scadere consistenta de 3,4%, ajungand la valoarea medie de 963 euro/mp util. Totodata, fata de aceeasi luna a anului trecut, acestea sunt cu 5% mai ieftine. Cu o scadere de 1,5%, pretul mediu cerut pentru apartamentele vechi din Iasi a coborat, în iulie, la 877 euro/mp.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1483 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020195 (s)

loading...