Actualitate

Panarama de pe lume intre doi ginecologi din Iasi. Interesele sunt uriase

Publicat: 02 mart. 2016
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Panarama de pe lume intre doi ginecologi din Iasi. Interesele sunt uriase
1

@ Scandalul este departe de a se finaliza @ Cei doi medici ginecologi urmeaza sa se prezinte in fata unei comisii superioare @ Reclamatii au fost de ambele parti @ Este greu de spus in momentul de fata cum se va finaliza acest scandal @ S-ar putea ca ambii medici sa fie sanctionati

Concursul pentru postul de conferentiar la obstetrica-ginecologie a provocat un scandal imens. Trei sefi de lucrari de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr. T. Popa din Iasi, medici la Maternitatea Cuza Voda, s-au inscris pentru acest post didactic. Scandalul a izbucnit inainte de inceperea concursului, care a avut loc vineri, 26 februarie 2016. Candidatii, medicii Bogdan Doroftei, Dragos Nemescu, coordonatorul Compartimentului de medicina materno-fetala si gravide cu risc, Emil Anton, au obtinut un punctaj dupa ce membrii comisiei au analizat documentele depuse la dosar. In cursa au ramas medicii Emil Anton si Dragos Nemescu, pentru ca Bogdan Doroftei a obtinut un punctaj mult mai mic fata de contracandidati.

Diferenta de punctaj dintre dr. Anton si dr. Nemescu a fost aproape nesemnificativa, motiv pentru care, ambii au depus contestatie cu o zi inainte de concurs. Concursul a mers mai departe si cei doi s-au prezentat la examen. Rezultatele finale au declansat un alt val de nemutumiri, iar cei doi medici s-au reclamat reciproc la Comisia de etica din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie. Luni, 29 februarie 2016, atat medicul Emil Anton, cat si medicul Dragos Nemescu au depus reclamatie la comisia superioara a institutiei de invatamant superior medical din Iasi. In urma concursului, dr. Anton are cu o sutime mai mult decat dr. Nemescu.

Astfel, postul de conferentiar ar trebui sa-i revina medicului Emil Anton, dar contracandidatul sau se considera nedreptatit. Colegii acestora sustin ca ambii ar merita sa obtina gradul didactic de conferentiar. Deocamdata, membrii comisiei de etica de la UMF nu s-au pronuntat. Este greu de luat o decizie in acest caz si conform informatiilor detinute, s-ar putea ca acest concurs sa fie anulat, urmand ca postul sa fie scos la concurs anul viitor. Presedinta comisiei de concurs, prof. dr. Diana Cimpoesu, sefa SMURD Iasi, a refuzat sa comenteze. Din comisia de examen a facut parte si prof. dr. Nicolae Suciu, presedintele Societatii Romane de Obstetrica si Ginecologie.

Nu este primul concurs in care ginecologii se reclama

Medicul Emil Anton a candidat si anul trecut pentru un post de conferentiar la UMF Iasi, alaturi de sotii Demetra si Razvan Socolov. Atunci, universitatea a scos la concurs doua posturi, ambele fiind ocupate de medicii Demetra si Razvan Socolov, ultimul fost director medical la Maternitatea Elena Doamna din Iasi. Medicul Emil Anton a cadidat in toamna anului trecut si la concursul organizat pentru postul de manager la Maternitatea Cuza Voda din Iasi. Acesta a contestat candidatura conf. dr. Iolanda Blidaru, singurul contracandidat, pentru ca aceasta nu a depus la dosar certificatul de absolvire a Scolii Nationale de Management Sanitar. Concursul a fost castigat de medicul Iolanda Blidaru. Medicul Anton a deschis actiune in instanta si a contestat actul administrativ prin care a fost validat concursul. In prezent, procurorii de la DNA Iasi au inceput cercetarile, dupa ce juristul maternitatii, Daniela Bura, a depus o plangere in care sustine ca examenul a fost fraudat. Nu se stie daca procurorii nu vor fi sesizati si in legatura cu examenul de conferentiar la obstetrica ginecologie de la UMF.

Adauga un comentariu