Local

Pandemia COVID-19 a crescut cu 10 la sută rata deceselor la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”! Pacienți foarte grav afectați de boală luptă pentru supraviețuire

Publicat: 06 feb. 2021
Spitalul Clinic de Urgență
Pandemia COVID-19 a crescut cu 10 la sută rata mortalității în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" din Iași

Rata mortalității a crescut cu 10 la sută în anul 2020 în rândul pacienților internați în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași. În fiecare lună au fost internați în jur de 700 de pacienți, atât cu patologii specifice neurologice, cât și cei confirmați pozitiv cu coronavirus

Raportările cazurilor pozitive din județul Iași urmează un trend descendent de la începutul acestui an. La Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” (Neurochirurgie), numărul pacienților COVID-19 pozitiv rămâne constant. Reticenți, medicii ieșeni încă nu știu ce fel de previziuni să facă pentru perioada următoare. În timp ce vaccinul anti-COVID-19 imunizează din ce în ce mai multe persoane, noile tulpini apărute par să amenințe o posibilă revenire la viața cu care eram obisnuiți în urmă cu aproape un an. Un lucru este cert, pacienții cu patologii grave, care sunt infectați cu coronavirus, continuă să lupte din greu pentru a ieși cu bine din spitale. Ieri, 5 februarie 2021, erau internați 108 pacienți în Spitalul de Nurochirurgie. Totodată, erau ocupate 14 paturi de Terapie Intensivă de către bolnavii COVID-19 și alte două erau libere.

16 la sută dintre pacienții internați la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, în anul 2020, au decedat

În cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” sunt în total 324 de paturi. Pacienți cu tumori, malformații, anevrisme și alte patologii grave, dar și cei cu o formă severă a infecției cu coronavirus sunt internați în spital. Mortalitatea la persoanele cu insuficiență respiratorie din cauza infecției cu SARS-CoV-2 este una ridicată. Dacă înainte de pandemia COVID-19, în anul 2019, doar 6 la sută dintre pacienții cu patologii grave au decedat, în anul 2020 procentul a crescut la 16 la sută.

„În unitatea noastră observăm o stagnare a numărului pacienților infectați cu coronavirus în această perioadă. De la începutul anului și până în prezent au fost internați 720 de pacienți și am externat 609. Zi de zi avem cazuri din toată țara deoarece tratăm o cazuistică complexă. Sunt pacienții cu patologii neurologice, chirurgicale, cu tumori și fracturi, dar și cei care sunt doar confirmați pozitiv cu coronavirus. Am sesizat faptul că în anul 2020 s-a ajuns la un procent de 16 la sută a deceselor în toată unitatea medicală, față de anii anteriori, când procentul era de 6 la sută”, a specificat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

57 de paturi de Terapie Intensivă în Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Din totalul de 324 de paturi din Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, 57 de paturi sunt pentru pacienții care necesită internare în secția de Terapie Intensivă. Ieri, 5 februarie 2021, erau ocupate 14 paturi de ATI de către pacienții infectați cu coronavirus.

„În spitalul nostru, secția de Terapie Intensivă este împărțită pe baza unor aspecte determinate de pandemia COVID-19. Cele 57 de paturi ATI sunt distribuite astfel: 16 paturi pentru pacienții care au insuficiență respiratorie din cauza infecției cu coronavirus, fără alte patologii, 16 paturi pentru cei cu patologii specifice neurologice și totodată confirmați pozitiv cu noul virus și 25 de paturi pentru pacienții non-COVID-19 care au nevoie de Terapie Intensivă din cauza afecțiunilor grave”, a mai adăugat managerul unității medicale.

Peste 340 de cadre medicale s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID-19

În perioada anului 2020, de la debutul pandemiei COVID-19, au fost mai multe focare de infecție în Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Din cauza faptului că este un spital regional și deservește un număr mare de pacienți, întreruperea activității ar fi însemnat să se refuze cazuri grave. Cu o redistribuire a personalului medical, activitatea a reușit să se mențină. Până pe 5 ianuarie, peste 340 dintre cei 710 angajați ai unității medicale s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID-19.

„În acest moment suntem în curs de a finaliza rapelul în rândul personalului medical. Au fost doar reacții adverse ușoare. Sunt persoane care încă nu s-au vaccinat deoarece au fost infectate cu coronavirus și încă nu au trecut de perioada de 30 de zile de așteptare post-COVID-19. În esență nu au fost forme grave ale bolii în rândul personalului medico-sanitar”, încheie medicul ieșean.





Comentarii
Adauga un comentariu