Local

Pandemia de COVID-19 a dat peste cap contractele CAS cu spitalele din Iași! Sunt unități medicale care au încasat sume uriașe, dar au oferit doar 7,20 la sută din serviciile preconizate

Publicat: 28 sept. 2020
Din cauza pandemiei de COVID-19, spitalele din Iași au oferit servicii medicale într-un procent foarte mic față de sumele contractate cu CAS Iași
Casa de Asigurări de Sănătate din Iași

În perioada pandemiei, activitatea spitalelor din Iași s-a redus mult din cauza restricțiilor la internare. Cu toate acestea, unele unități medicale au încasat sume uriașe de la CAS, oferind doar 7, 20 la sută din serviciile preconizate. CAS plătește în continuare cazurile realizate pentru spitalizarea de zi, uneori chiar și peste nivelul contractat

Pandemia de COVID-19 a adus modificări majore în sistemul medical din Iași. Spitalele și-au redus activitatea medicală, înjumătățind numărul de paturi, de internări continue și de zi. Cu toate acestea, unele unități medicale au primit decontări de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) din Iași pentru servicii care nu s-au realizat. Redactorii BZI au intrat în posesia unui document care arată procentajul de servicii realizate de spitalele din Iași din sumele totale încasate de la CAS. Sunt spitale care au primit suma negociată cu CAS, dar care au realizat servicii într-un procent de doar câteva zeci la sută din suma totală obținută.

Reprezentanții CAS: „Așteptăm ca managementul spitalelor să găsească soluții pentru a putea rezolva mai multe cazuri, adresabilitatea fiind în creștere”

Raportările făcute de către spitalele din Iași în perioada mai-august 2020 arată procentul de servicii realizate de unitățile medicale din bugetul de la CAS. Din cauza pandemiei de COVID-19, în spitalele din Iași, încă din luna martie, s-au internat doar cazurile urgente. În ceea ce privește spitalizarea de zi, așa cum spun reprezentanții CAS Iași, unele spitale ar fi putut să ofere mai multe servicii medicale decât cele care au fost oferite din mai până în august.

„În perioada pandemiei, activitatea spitalelor s-a redus mult din cauza restricțiilor la internare. Chiar și în aceste condiții, Casa de Asigurări de Sănătate a finanțat unitățile sanitare la nivelul cheltuielilor efective necesare pentru funcționare. Așteptăm ca managementul spitalelor să găsească soluții pentru a putea rezolva mai multe cazuri, adresabilitatea fiind în creștere. De exemplu, la spitalizarea de zi, Casa de Asigurari plătește toate cazurile realizate și peste nivelul contractat. Acest tip de internare poate fi o soluție în aceasta perioadă”, spun reprezentanții CAS Iași.

Spitalele din Iași negociază, în fiecare an, contractele cu CAS. Au cerut mai mulți bani, dar nu au putut onora serviciile medicale din cauza pandemiei de COVID-19

Spitalele din Iași negociază contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate din Iași. În fiecare an, reprezentanții unităților medicale estimează serviciile pe care le vor oferi pacienților și solicită o anumită sumă de la CAS. Din cauza pandemiei de COVID-19, spitalele nu au mai putut onora multe dintre serviciile pe care au preconizat că le vor putea oferi pacienților. Restricțiile emise la nivel național nu le-au mai permis. Totodată, nici adresabilitatea către spitale nu a mai fost menținută, ieșenii fiind înfricoșați de ideea că s-ar putea infecta din spital cu COVID-19, stând, astfel, departe de unele unități medicale. Unele spitale au făcut doar jumătate din serviciile pe care și le-au propus, iar reprezentanții CAS le recomandă acestora să facă mai multe internări de zi, chiar dacă în spitale se internează doar urgențele.

În lunile mai-august, Spitalul „Căi Ferate” din Iași, unitate suport COVID-19, a realizat între 7 și 22 la sută din serviciile contractate de CAS

În luna mai, Spitalul „Căi Ferate” din Iași, unitate suport Covid-19, a realizat doar 7 la sută din contractul cu CAS, la fel și în luna iunie. În luna iulie, a realizat doar 6 la sută, iar în august 22. Spitalul Clinic de Recuperare din Iași a realizat, în luna mai, doar 17 la sută din contractul cu CAS, în luna iunie, 34, în iulie, 57, iar în august, 42. La Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, unitate medicală COVID-19, în luna mai s-au oferit servicii medicale în procent de 33 la sută din suma încasată de la CAS, în luna iunie, 26 la sută, în iulie, 25, iar în august, 35.

La Spitalul de Neurochirurgie, în luna mai s-au realizat servicii medicale într-un procent de 47 la sută din suma primită de la CAS, în iunie la fel, în iulie, 62 la sută, iar în august, 60. La Spitalul de Pneumoftiziologie, în lunile mai și iunie s-au realizat servicii în procent de 49 la sută din contractul cu CAS, în iulie, 54 la sută, la fel și în luna august.

În spitale s-au internat doar pacienții cu urgențe medicale majore, iar numărul de paturi s-a înjumătățit

Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași a efectuat, în luna mai, doar 48 la sută din serviciile preconizate și contractate cu CAS, în luna iunie, 62, în iulie, 69, iar în august, 57. În ceea ce privește Institutul de Psihiatrie Socola din Iași, în mai a oferit sevicii medicale într-un procent de 62 la sută din bugetul total alocat de CAS, în iunie, 72 la sută, în iulie, 68, iar în august, 64. La Institutul Regional de Oncologie, în luna mai și iunie medicii au realizat servicii în valoare de 72 la sută din suma contractată cu CAS, în iulie se observă o creștere până la 87 la sută și o scădere pe luna august cu 76 la sută.

Din cauza pandemiei de COVID-19, spitalele din Iași și-au înjumătățit numărul de paturi pentru internarea continuă, în spital având acces doar urgențele majore, iar pentru serviciile în scădere pentru spitalizarea de zi poate fi evocat, ca motiv principal, faptul că ieșenii s-au temut să nu se infecteze cu COVID-19 și nu s-au mai prezentat la spital atât de frecvent cum o făceau înainte de pandemie.





Adauga un comentariu