Economic Local

Pandemia de COVID-19 a redus semnificativ numărul locurilor de muncă vacante din Iași. În ultimele 6 luni au rămas fără job peste 1.000 de persoane

Publicat: 15 sept. 2020
Ieșenii au la dispoziție 750 de locuri de muncă vacante, dintre acestea fiind 668 de posturi destinate celor cu studii medii, iar restul, 82 de locuri de muncă, persoanelor cu studii superioare
Potrivit directorului adjunct al AJOFM Iași, Ciprian Necula, numărul locurilor de muncă vacante a fost redus semnificativ în anul 2020 comparativ cu anul 2019

Numărul locurilor de muncă vacante din Iași a scăzut semnificativ în anul 2020 din cauza pandemiei de COVID-19. Potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași, numărul joburilor a scăzut cu 25 la sută față de aceeași perioadă a anului 2019. Numărul redus de locuri de muncă este cauzat de numărul disponibilizărilor din ultimele 6 luni, fiind trimise în șomaj peste 1.000 de persoane din Iași.

Numărul locurilor de muncă vacante din Iași a scăzut semnificativ în anul 2020 din cauza pandemiei de COVID-19. Potrivit specialiștilor din cadrul AJOFM Iași, a crescut rata șomajului odată cu numărul mare de disponibilizări din ultima perioadă.

„Numărul locurilor de muncă a scăzut cu 25 la sută față de anul trecut. Dacă aveam 1.250 de locuri de muncă vacante în 2019, acum sunt 750 de locuri de muncă vacante. Avem înregistrate 1.936 de indemnizații de șomaj din care 1.000 de persoane sunt disponibilizate de la începutul pandemiei până în prezent. Rata șomajului a crescut și este în creștere din cauza numărului mare de persoane disponibilizate”, a declarat Ciprian Necula, director adjunct în cadrul AJOFM Iași.

Ciprian Necula, director adjunct AJOFM: „Nu cred că există domeniu care să nu fi fost afectat de pandemie. Pe partea asta de hoteluri, restaurante, sigur vor mai fi disponibilizări”

Potrivit directorului adjunct, în următoarea perioadă vor fi noi disponibilizări, iar atât angajatorii, cât și angajații care își pierd locul de muncă beneficiază de anumite subvenții de la stat.

„Piața muncii suferă pe anumite domenii, dar unii angajați se mută în altă parte, în alte firme. Unii se îndreaptă spre zone unde au competențe și pot să își găsească mai ușor un loc de muncă. Facilitățile oferite de stat ar trebui să ajute atât angajații, cât și angajatorii. De exemplu, persoanele disponibilizate în perioada stării de urgență sau de alertă beneficiază de indemnizația de șomaj 3 luni în plus. Cuantumul minim al indemnizației este de 375 de lei la care se adaugă stagiul de cotizare. Beneficiarii din Iași primesc în jur de 600-700 de lei pe lună”, mai spune Ciprian Necula.

La AJOFM sunt înregistrate 28 de solicitări ale patronilor care vor să angajeze persoane șomere care au peste 50 de ani

Cei mai vulnerabili angajați de pe piața muncii sunt persoanele care au vârsta peste 50 de ani.

„Persoanele care au peste 50 de ani fac parte din grupuri vulnerabile pe piața muncii, fiind vorba despre o situație generală la nivelul Uniunii Europene. Sunt înregistrate 1.200 de solicitări de la 800 de agenți economici pentru angajarea persoanelor care au peste 45 de ani. Angajatorii au solicitat subvenții pentru aceste persoane, iar aceștia beneficiază de acordarea a 2.250 de lei pe lună pentru fiecare angajat. Avem cel mai mare număr de cereri de anul acesta pentru care vom acorda finanțarea. Sunt angajatori care din luna decembrie au depus dosarele, dar abia acum avem fonduri pentru plata subvențiilor”, mai spune Ciprian Necula.

Patronii din Iași beneficiază de un ajutor financiar de până la 2.500 de lei lunar dacă angajează persoane care au lucrat în străinătate

Astfel, ieșenii care angajează tinerii români cărora le-au expirat contractele de muncă și au revenit din străinătate primesc un ajutor financiar de la Ministerul Muncii. Suma acordată de stat pentru a ajuta angajatorii din Iași este de 50 la sută din salariul brut al angajatului, până la 2.500 de lei. Patronii trebuie să încadreze în muncă tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani și persoanele cu vârsta de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență din motive neimputabile lor. Obiectivul acestui ajutor financiar este protejarea angajaților prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare angajatorilor, iar durata măsurii este de 12 luni, mecanismul de plată fiind prin decontare.

Ajutorul financiar se acordă de către Ministerul Muncii doar dacă patronii din Iași mențin în firmă angajatul timp de 12 luni

Obligația angajatorilor din Iași care beneficiază de acest ajutor financiar de maximum 2.500 de lei este păstrarea angajatului în activitate pentru minimum 12 luni după ce au beneficiat de măsura financiară. Aceeași sumă de maximum 2.500 de lei o pot primi angajatorii din Iași pentru lucrătorii sezonieri și zilieri din domeniile agriculturii, HoReCa, turism și organizare de evenimente. Perioada de acordare este până la sfârșitul lunii decembrie 2020, iar ajutorul financiar se acordă direct sau prin rambursare. Suma totală acordată pentru aceste categorii de angajați este de 1,5 miliarde de lei/an.

Pandemia de COVID-19 a redus numărul locurilor de muncă vacante din Iași, fiind disponibile în prezent 750 de joburi

Potrivit AJOFM Iași, în următoarea săptămână sunt disponibile 750 de posturi libere. Dintre acestea, 668 de posturi sunt destinate celor cu studii medii, iar restul, 82 de locuri de muncă, persoanelor cu studii superioare. Cele mai multe oferte de muncă sunt disponibile în domeniul construcțiilor, angajatorii punând la dispoziția celor interesați 341 de posturi libere. În domeniul confecții se pot angaja 66 de persoane. De asemenea, în domeniul servicii sunt disponibile 298 de posturi.





Adauga un comentariu