National

Pandemia distruge planurile hoților. Un bărbat a fost prins cu 21 de batoane de salam furate pentru că nu purta mască în tramvai – Video

Publicat: 06 oct. 2020
Bărbat surprins în timp ce fura dintr-un magazin
Bărbat surprins în timp ce fura dintr-un magazin

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a urcat în tramvai, după ce a furat din market 21 de batoane de salam. Pentru că nu avea mască și consuma și băuturi alcoolice a atras atenția jandarmilor, care desfășurau o acțiune de responsabilizare a populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție anti-COVID19. Jandarmii au observat bagajul suspect al individului și așa au identificat furtul.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani s-a dus duminică la magazin cu un scop foarte clar: să fure 21 de batoane de salam. Fapta i-a reușit de minune și mandru de el s-a suit în tramvai puțin băut și fără masca de protecție. Fix în acel moment, în tramvai se afla și un echipaj al jandarmilor care, culmea, desfașura o acțiune preventivă de responsabilizare a popolației cu privire la măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Individul a fost imediat luat în vizor de autorități și așa s-a descoperit că în urmă cu câteva minute el furase, fără nicio reținere, cele 21 de batoane de salam dintr-un market de cartier. Întrebat de jandarmi de unde are mezelurile, individul a răspuns că i le-a dat o mătușă a cărei locație exactă nu o poate indica.

“Existând suspiciunea că produsele respective ar putea fi sustrase, jandarmii au făcut verificări la mai multe societăți comerciale și, în scurt timp, au identificat locul de unde au fost sustrase produsele respective.”, se prezintă în comunicatul emis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad.

Magazinul a fost identificat și pe camerele de supravegehere se observă cum individul pune în punga mai multe rude de salam. Bărbatul a fost acuzat de furt, conform Codului Penal. Mai mult, a primit și o amendă de 700 de lei pentru consum de alcool în locuri publice și pentru nerespectarea măsurilor de prevenție sanitară. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat părții vătămate, au declarat reprezentații Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.





Adauga un comentariu