News Flash:

Papa Ioan Paul al II-lea isi scrisese demisia

28 Ianuarie 2010
754 Vizualizari | 0 Comentarii
Papa Ioan Paul al II lea
Ioan Paul al II-lea redactase o scrisoare de demisie, in caz de dificultati majore in exercitarea functiei de Papa, a afirmat, marti, aparatorul cauzei beatificarii predecesorului lui Benedict al XVI-lea, Monseniorul Slawomir Oder. Aceasta scrisoare, pana in prezent inedita, este publicata in cartea "De ce este sfant, adevaratul Ioan Paul al II-lea", scrisa de prelatul polonez, impreuna cu jurnalistul Saverio Gaeta si prezentata in cursul unei conferinte de presa, cu o zi inainte de aparitia sa in librariile din Italia. Cartea se bazeaza pe cele 114 marturii stranse in cadrul procesului de beatificare a Papei din Polonia.
Scrisoarea, in italiana, dateaza din 15 noiembrie 1989. Papa declara ca vrea sa renunte la functia sa in caz de boala, daca este apreciata ca incurabila, de lunga durata si care impiedica exercitarea suficienta a functiei ministerului apostolic, sau in cazul unei alte probleme grave si prelungite. Papa lasase sarcina deciziei finale unui grup de cardinali, care nu s-au folosit niciodata de ea, in timpul bolii sale prelungite. Intr-un alt text, din 1994, fara indoiala destinat sa fie citit, pentru ca accentele tonice sunt inscrise in el, potrivit lui Saverio Gaeta, Papa aduce la cunostinta decizia sa de a urma dispozitiile si exemplul lui Paul al VI-lea si de a nu renunta la functia sa, dupa ce implineste varsta de 75 ani, varsta canonica a retragerii pentru episcopi. "Resimt ca pe o importanta obligatie de constiinta datoria de a continua sa indeplinesc sarcina pentru care Hristos m-a chemat", afirma el. "Nu exista loc in Biserica pentru un Papa emerit", a mai declarat el chirurgului care tocmai il operase pentru o fractura de femur, tot in 1994. La un anumit interval de timp inainte de atentatul caruia i-a fost victima, la 13 mai 1981, in piata Sfantul Petru din Roma, serviciile secrete italiene au semnalat existenta unui proiect de rapire a lui Ioan Paul al II-lea de catre teroristii Brigazilor Rosii, scrie aparatorul cauzei beatificarii. "De aceea, poate ca, imediat dupa ce a fost ranit, Papa a facut aceasta reflectie in fata secretarului sau Stanislaw: «ca pentru Bachelet», facand aluzie la vicepresedintele catolic al Consiliului Superior al Magistraturii, asasinat la Roma de brigadisti, la 12 februarie 1980". Cartea confirma de asemenea ca Ioan Paul al II-lea isi aplica pedepse corporale, asa cum scriau deja anumite publicatii. "Asa cum au putut auzi cu propriile lor urechi membrii anturajului sau, in Polonia, ca si la Vatican, Ioan Paul al II-lea se flagela", scrie monseniorul Oder.
La 19 decembrie, Ioan Paul al II-lea a fost proclamat "venerabil", ca ultima etapa inainte de beatificare, de catre Benedict al XVI-lea. Unele surse din presa au afirmat ca beatificarea ar putea avea loc in primavara lui 2010, la cinci ani dupa decesul sau la 2 aprilie 2005, sau in octombrie 2010. Ioan Paul al II-lea a fost ales in fruntea Bisericii Catolice la 16 octombrie 1978. "Cauza beatificarii decurge bine, dar nu exista nici o certitudine in legatura cu data", a declarat Monseniorul Slawomir Oder.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2103 (s) | 22 queries | Mysql time :0.063905 (s)