Titlurile zilei

Parcă nu era suficient de aglomerat! Un nou sens giratoriu apare la Târgu Frumos! Șoferii care tranzitează zona au iar bătăi de cap – GALERIE FOTO

Publicat: 20 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Parcă nu era suficient de aglomerat Un nou sens giratoriu apare la Târgu Frumos Șoferii care tranzitează zona au iar bătăi de cap - GALERIE FOTO
Constructorul care lucrează la modernizarea drumului național DN 28B Târgu Frumos-Botoșani va extinde artera de la 7 la 9 metri, șoseaua urmând a se transforma în drum rapid

Drumul național DN28B Târgu Frumos-Botoșani va fi extins de către constructorul contractat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași pentru a deveni drum rapid. Proiectul prevede lărgirea șoselei de la 7 metri la 9 metri, construirea unor noi poduri și modernizarea completă pe o distanță de 70 de kilometri. Lucrările au fost estimate la peste 50 de milioane de lei

Una din cele mai blestemate șosele din zona județului Iași se va transforma radical. De câteva zile au început lucrările pe tronsonul cuprins între orașul Târgu Frumos, județul Iași, și municipiul Botoșani, respectiv pe DN 28B. Lucrarea pe o distanță de 71,5 kilometri este realizată de asocierea SC Aqua Parc SRL (lider) – SC Mavgo Holdong SRL- Vahostav SK- Trameco SA. Asocierea respectivă trebuie să refacă șoseaua în termen de 24 de luni de la semnarea contractului, investiția fiind estimată la 51 de milioane de lei.

DN 28B Târgu Frumos-Botoșani va deveni drum rapid

Drumul național DN 28B va fi modernizat și extins de la 7 metri la 9 metri, cu o bandă pe fiecare sens. Practic, platforma drumului va fi lărgită la 9 metri, compusă din parte carosabilă de 7,00 cu două benzi de 3,50 metri fiecare și două acostamente a câte 1 metru. Drumul va fi prevăzut cu nouă poduri, dintre care unul nou și alte opt reabilitate. Cele opt poduri vor fi refăcute la km 10+307, km 25+420, km 37+748, km 42+966, km 43+365, km 45+647, km 47+540, km 57+889.

De asemenea, va fi realizat un pod nou la km 21+833. Proiectul cuprinde și reabilitarea a 43 de podețe și construirea altor 61, dar și aducerea a 36 de intersecții la nivel. Asocierea de firme care se va ocupa de modernizarea DN 28B Târgu Frumos-Botoșani a stabilit zonele în care va avea organizarea de șantier. Astfel, acestea au fost stabilite la Târgu Frumos și la Hârlău, unde au fost depozitate materialele de construcții.

Sens giratoriu la intersecția de la Târgu Frumos

Proiectul prevede și montarea unui sens giratoriu la kilometrul 0 de la Târgu Frumos pe drumul național. În prezent se lucrează pe zonele Boureni-Balș, dar și la podul peste Bahlui din extravilanul orașului Hârlău. În județul Botoșani se lucrează în zona localității Frumușica, unde se execută lucrări de refacere a sistemului rutier, precum și la podul peste râul Varnița. În plus, se circulă pe un sens, iar pe măsură ce se închide un sector, se deschide altul, pentru a se asigura circulația vehiculelor. Firmele care au câștigat licitația vor derula lucrări în localitățile Târgu Frumos, Hârlău, Balș, Cotnari, Ceplenița, Scobinți și Deleni din județul Iași. Vor mai fi efectuate lucrări în localitățile Flămânzi, Frumușica, Coșula, Cristești, Bălușeni, Curtești și Copălău din județul Botoșani. Pe sectoarele din drumul european, cele mai mari probleme sunt cele din zona Podu Iloaiei, unde traficul rutier este mereu aglomerat.

Girație pe DN din zona comunei Lețcani

În urmă cu câteva săptămâni, DRDP Iași a amenajat o girație pe DN 28, la km 60+470, în zona comunei Lețcani, de la intersecția cu DJ 248B Bogonos.

„Amenajarea are drept scop eliminarea riscului de accidente constatat în zonă, beneficiind de suportul IPJ Iași – Serviciul Rutier și al Primăriei Lețcani. Lucrările au fost executate în regie de Secția Drumuri Naționale Iași, pe un sector care a beneficiat anterior de covor asfaltic nou. Girația este semnalizată corespunzător, a fost trasat premarcajul rutier, iar în perioada următoare va fi executat marcajul permanent”, au precizat reprezentanții DRDP Iași.

Adauga un comentariu