Titlurile zilei

Parcă nu era suficient! Spitalele din Iași sunt pline de pacienții COVID-19, iar analizele făcute de medici ieri au adus o veste îngrijorătoare: „Da, este primul caz din acest an și este doar începutul”

Publicat: 21 oct. 2021
Clădirea Spitalului de Boli Infecțioase și Florin Roșu
Dr. Florin Roșu vorbește despre primul caz de gripă confirmat la Iași în 2021

A fost confirmat primul caz de gripă la Iași din acest an! Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași s-au confruntat cu primul pacient cu gripă, care a prezentat o simptomatologie asemănătoare COVID-19. După primele investigații s-a speculat că ar fi infecție SARS-CoV-2, însă toate testele COVID-19 au fost negative

Medicii Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași se confruntă cu primul caz confirmat de gripă  din acest an. Este vorba despre o pacientă de peste 50 de ani, din județul Iași, care s-a prezentat la spital cu simptome asemănătoare infecției cu SARS-CoV-2. Din primele investigații, cadrele medicale au suspecat că este vorba despre un pacient COVID-19, însă testele au ieșit negative.

„Pacienta s-a prezentat la spital cu simptome respiratorii, insuficiență respiratorie, febră, oboseală, dureri musculare. S-au recoltat analize, s-a făcut radiografie și computer tomograf, iar rezultatul a fost «imagine în geam mat». Această imagine este specifică și infecției cu SARS-CoV-2. Pacientei i-au fost recoltate probe pentru testele COVID-19, toate rezultatele fiind negative, și s-a luat în calcul faptul că ar putea fi gripă, astfel că au fost recoltate probe pentru teste gripale, iar acestea au ieșit pozitive.

Da, este primul caz din acest an și este doar începutul. Situația se agravează, având în vedere numărul foarte mare de infectări, și a apărut acum și primul caz de gripă. În consecință, la apariția primelor simptome, pacienții sunt rugați să se prezinte la medic pentru a fi investigați în vederea stabilirii unui diagnostic și inițierea cât mai precoce a unui tratament adecvat”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.

„Recomand vaccinarea anti-gripală și cea anti-COVID-19, chiar și simultan”

Ieri, 20 octombrie 2021, a început oficial campania de vaccinare anti-gripală. La Iași, pe data de 14 octombrie 2021, au ajuns 13.720 de doze de vaccin antigripal. Este prima tranșă, urmând ca în perioada următoare să fie repartizate și alte doze de vaccin antigripal. În această primă etapă, Direcția de Sănătate Publică Iași va distribui cele 13.720 de doze de vaccinuri antigripale pentru imunizarea împotriva gripei de sezon a copiilor înscriși la cabinetele medicilor de familie, a copiilor din instituțiile sociale și în măsura în care mai rămân doze din această tranșă, acestea vor fi repartizate personalului medico-sanitar din unitațile medicale.

„Recomand vaccinarea anti-gripală și cea anti-COVID-19, chiar și simultan, dar este bine totuși să se păstreze o distanță de câteva zile între cele două doze. Eu m-am vaccinat astăzi, anti-gripal. Până în momentul de față nu am avut niciun caz care să fie infectat cu COVID-19 și să aibă și gripă și nici nu ne dorim. O astfel de situație ar îngreuna foarte mult îngrijirea și tratarea pacientului”, a adăugat dr. Florin Roșu.

Beneficiarii campaniei de vaccinare împotriva gripei sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire

Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Acțiunea se derulează în cadrul cabinetelor medicilor de familie și în unități sanitare, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni institutionalizați, gravide.





Comentarii
  • Maine-poimaine suntem in a unsprezecea luna din an si abia acum a aparut primul caz de gripa la Iasi? Stimate domnule Rosu, va dati cu firma (de medic) in cap!

  • Concluzia este următoarea așa zisul dezastru din sistemul sanitar se datorează furăciunilor facute în decursul anilor achizițiilor și investițiilor paguboase facute cu firme de casă și managementul defectos sub conducerea managerilor numiți pe criterii politice nu pe competență profesională

  • Concluzia e urmatoarea: ROMANII MOR PENTRU CA NU EXISTA MEDICAMENTE IN SPITALE CARE SA-I TRATEZE.

    Toate tarile din Europa au anticorpi monoclonali, au Favipiravir, au Tocilizumab. Romania nu are medicamentele astea, de asta mor oamenii. In Romania se aduce Redemsivir, total ineficient, pana si coruptii de la OMS au transmis ca Redemsivirul e degeaba.

    Autoritatile au BLOCAT la granita Arbidolul. Sa lasi oamenii sa moara in spitale pentru ca tu sa justifici obligativitatea unor vaccinuri cum se numeste?

    De ce blocheaza la granita autoritatile medicamentele care pot salva oamenii de la moarte? De ce nu sunt aduse de urgenta in Romania cantitatile necesare de medicamente care pot salva oamenii in spitale? E ordin sa fie morti? Cum se numesc liderii care isi omoara propriul popor? Cum se numeste actul prin care un popor este ucis premeditat?

  • Cum vreti ca prostimea sa se vaccineze, cand medici nu se vaccineaza, nu poarta masca corect sau chiar deloc, in upu vezi medici,rezidenti,asistente si tot neamul lor fara masca.

  • Pentru ca suntem o natie de tampiti …. Debili care Nu ne am vaccinat la timp …. Asta e rezultatul …. Fara vaccin si toata vara peste tot …. Asta e rezultatul Dar asa suntem noi …. Prosti si fuduli

  • de ce nu-ti gasesti tu ceva de lucru? Vad ca ai timp berechet sa cercetezi si sa scrii cacaturi pe forumul asta, desi nimeni nu da doi lei pe balivernele astea. Sunt locuri la Salubris. Daca tot nu te temi de COVID, expunerea pe strada si prin parcuri n-are cum sa te deranjeze..

  • Nu se poate…eroii trebuie să se ocupe și de gripa obișnuită dispărută de doi ani??
    Mai cereți un spor la salariu eroilor!
    Omorâți și gripatii, nu îi lăsați să aibă acces la medicamente de la medicul de familie.
    Omorâți și încasați…

  • Doctore, de ce insisti sa-i avertivezi pe ignoranti?Lasa-i in ” inteligenta” lor. Cu ocazii de genul asta se mai trieaza societatea. Astia au facut scoala cat ai avut tu vacanta!

  • Pentru Anghelescu Florin. Intra in oricare UMF din țară și o să fii șocat câtă școală se face.
    Și cel mai idiot student trece fără probleme.
    Iar celebra serie A din fiecare an, trece și mai lejer… indiferent câți cretini sunt acolo.
    Prietenii știu de ce…

  • Vaccinarea la plezneala.
    Se stie ca vaccinul antigripal se face vara, adica inainte de izbucnirea epidemiei. Altfel, daca-l faci acum, in plina raceala, nu prinde, l-ai facut degeaba. Asa erau instructiunile inainte.
    Acum se face la plezneala, in regim de atac de panica.

Adauga un comentariu