News Flash:

"Parca nu-mi vine a crede ca mi-ati dat ceva..."

24 Decembrie 2007
2092 Vizualizari | 2 Comentarii
Parca nu mi vine a crede ca mi ati dat ceva
• Peste patru sute de pachete cu dulciuri, alimente, fructe si jucarii au fost impartite familiilor nevoiase din judetul Iasi • Intr-o livada, parca inflorita, dupa un mic lan de araci, se iveste o femeie care taie de zor lemne. Mai incolo, impodobit de zapada si chiciura, un cuib ceva mai mare. Este casa ei si a celor cinci copii pe care i-a adus pe lume, adica in acest cuib impletit ca intr-un zbor de dincolo de negura • "Cum traiesc aici? Cuvintele sunt putine...Sotul a plecat din septembrie de acasa...M-a lasat cu cinci suflete pe care le cresc numai eu si ei stiu cum... Asa e viata pentru unii... ca mine, ca acesti copii. Am sa le pregatesc ceva bunut copiilor din acest pachet...altfel...", a marturisit Marinela Paparuz, femeia care singura, pe un varf de deal din satul Carbunari, isi creste cei cinci copii • Undeva pe malul Bahluiului, dupa gardul depoului RATP din cartierul Dacia, se zareste o lumina scaparata dintr-o lumanare. Abia trece de geamul bordeiului. Asta vara, bordeiul era mai mare, incapeau cei trei membri ai familiei Turlara. Acum, daca ar putea sta bine un singur om. Dar stau trei, pentru ca, din nefericire sau ghinion, iarasi au fost calcati de golani. Si traiesc numai din ce mai gasesc si-i ajuta oamenii, pana la primavara cand vor pazi din nou cirezile de vaci din Miroslava


Sambata a fost a treia zi a campaniei-maraton "Prietenii lui Mos Craciun", campanie umanitara initiata de cotidianul ZIUA de Iasi, prin Uniunea Nationala a Presei Locale, in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Au fost impartite aproximativ 400 de pachete pe centre zonale. Aceste pachete au fost preluate de asistentii sociali din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului care, in functie de baza lor de date, au distribuit cadourile. Iar cadourile pentru cei care nu figureaza pe nici o lista, insa se afla intr-o conditie sociala greu de crezut, au fost oferite cu ajutorul altor asistenti sociali de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Acestia s-au incumetat sa insotesca reporterii cotidianului ZIUA de Iasi, pana seara-tarziu, sa ducem catre "casele" acestor nevoiasi cadourile. Cum este cazul familiei Paparuz din satul Carbunari, comuna Grajduri, a carei "casa" se afla la aproape 6 kilometri de la drumul judetean ce face legatura intre Iasi si Vaslui, un drum greu accesibil, continuat cu o poteca abia batatorita de picioare, aproape trei ore a fost nevoie sa facem si cale intoarsa, pe jos, desigur.

Dincolo de norii de ceata...

Dupa-amiaza de sambata. Ceata taia vederea la 20 de metri in fata. Un tablou laptos, dupa o raza de 20 de metri inchidea lumea. Drumul catre Carbunari, un satuc ce apartine de comuna Grajduri, serpuieste viclean pe coasta unui deal. Este un drum ingust de tara care suie nepasator legand de civilizatie o lume pecetluita in saracie si uitare. De la drumul judetean care duce spre Vaslui, poteca de acces in Carbunari poate fi strabatuta numai la pas sau cu un atelaj deoarece viscolul a tinut sa-si ridice troiene prelungi. Dupa o ora de urcat, in cele din urma se arata prima casa din sat. Nu se distinge prea bine, si nici nu conteaza... Satul este acoperit de zapada, copacii la fel, rar se iveste cate un taran pe ulita. Ceata este si mai densa, iar pana la familia Paparuz mai este cale lunga. Gasim un gospodar care sa ne fie calauza pana la casa familiei careia ne-am propus sa-i oferim cadoul. Dupa alte zeci de minute de urcat si coborat prin vagauni greu de imaginat, iesim la o poteca. Gata cu albicioasele case, zarite din ceturi. Iesim la camp deschis. Aliniati in sir, urcam iar si iar. Iesim din valul de ceata. Satul, ca si orasul, caci distanta de la Iasi pana sat, masurata pana la cotul catre Carbunari, nu este mai mare de 20 de kilometri, sta incremenit sub aceste ceturi. Intr-o livada, parca inflorita, dupa un mic lan de araci, se iveste o femeie care taie de zor lemne. Mai incolo, impodobit de zapada si chiciura, un cuib ceva mai mare. Este casa ei si a celor cinci copii pe care i-a adus pe lume, adica in acest cuib impletit ca intr-un zbor de dincolo de negura. Nu este vorba, desi ar putea fi, despre cum este vazuta lumea dincolo de norii de ceata, de negura involburata. "Cum traiesc aici? Cuvintele sunt putine...Sotul a plecat din septembrie de acasa...M-a lasat cu cinci suflete pe care le cresc numai eu si ei stiu cum... Asa e viata pentru unii... ca mine, ca acesti copii. Am sa le pregatesc ceva bunut copiilor din acest pachet...altfel...", a marturisit Marinela Paparuz. Mama acestor suflete nu are mai mult de 29 de ani, dar pare de 39 de ani, cel putin. Din ochii sai, mai scapara ceva tineresc dar greutatile, cele cinci guri care cer zi de zi mancare, i-au sters treptat aura de tanara mama. Ea trebuie si sa pazeasca focul din soba si copiii si asa-zisa casa si sa faca tot, pentru ca cel mai mare copil, o fetita, are doar 12 anisori. Cuibul lor a ramas dincolo de neguri, cu cadoul, dar apropierea de cer le este mult mai primejdioasa decat si-ar inchipui cineva.



Unul, Doamne, si sunt trei

Era trecut de orele 20.00, aceeasi zi de sambata. Undeva pe malul Bahluiului, dupa gardul depoului RATP din cartierul Dacia, se zareste o lumina scaparata dintr-o lumanare. Abia trece de geamul bordeiului. Asta vara, bordeiul era mai mare, incapeau cei trei membri ai familiei Turlara. Acum, daca ar putea sta bine un singur om. Dar stau trei, pentru ca, din nefericire sau ghinion, iarasi au fost calcati de golani. Suprafata camerei bordeiului nu depaseste doi metri patrati, din care o parte este ocupata de un pat din paie si nuiele, iar o alta parte de o masuta si o soba improvizata. In acest spatiu supravietuiesc trei oameni, Mihai, tatal, Nicoleta, mama si Mihai, fiul. In aceasta seara era "acasa" numai femeia, Nicoleta, tatal plecase cu baiatul dupa mancare. Nu la magazin, ci in spatele magazinului sau in spatele blocurilor, la tomberoane. Cand se vor fi intors din expeditia dupa mancare, vor fi gasit cadoul, numai bun pentru a-si putea gati ceva acum, inainte de Craciun. Femeia primeste cadoul, dar parca nu-l poate percepe ca fiind real. "Barbatul si baiatul au plecat dupa mancare... Mai incolo, in Dacia, ca acum mai este cate ceva pe la buncare... Ne este mult mai greu, stiti ca sotul nu are o mana, iar cu cateva luni in urma iar au trecut tiganii si ne-au spart bordeiul. Acesta este drumul hotilor si noi ii incomodam. Nu stiu cum vom face, cum vom trece si de aceasta iarna...Doamne, Dumnezeule, poate o sa fim lasati in pace de tiganii hoti. Nu stiu ca sa zic... parca nu-mi vine a crede ca mi-ati dat ceva...Nu cunosc pe cei care au binevoit sa ne dea o astfel de atentie, dar le multumesc ca ne-au dat", a spus, Nicoleta. Despre drama acestei familii, reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au mai scris cu cateva luni in urma.



Icoanele din suflet

Au urmat si alte familii. Pentru unele dintre acestea, cuvintele nu au insemnatate. Iar multumirile care le-au dat, fiind vorba de un dar din partea "Prietenilor lui Mos Craciun", au ramas acolo, intre peretii plini de durere, pereti intre care suflete impovarate de lipsuri materiale, incearca sa mearga mai departe. Sunt familii care, din cauza conditiei in care traiesc, primele cuvinte la vederea cadourilor au fost lacrimile. De aceea, acestor familii din Tatarasi, Sararie, Dancu, Holboca, la care cadourile de Craciun au ajuns aproape de noapte, nu am indraznit sa le mai auzim si celelalte cuvinte, afara de lacrimi. Ciudat sau nu, aproape la toti acesti oameni, peretii casei erau invesmantati cu icoane. Candelele ardeau, mirosul de ceara acoperea disperarea. Parca ei insisi erau icoane. Sau sufletele lor. Este vorba de familia Barnea, din comuna Holboca, o familie care are doi copii cu handicap. Fericirea, bunastarea si zambetele sunt pentru ei banale himere. Este vorba despre familia de rromi Ispir, cu peste 19 suflete care traiesc intr-o casa cu doar doua camere, undeva pe o ulicioara din Dancu. Apoi, familia Lascarache unde mama, Tamusica, bolnava, ingrijeste de trei copii. Si pentru ei faptul de a fi vii este o povara, nu o datorie morala sau cateva clipe de fericire ori un tel ce ar trece de nevoile de baza. Sau, fie ca este vorba de Anica Gabura, vaduva din cartierul Pacurari care traieste mai mult din lumina lui Hristos. Cumva, fie ca pentru scurt timp, lumea din Templul Saraciei a capatat o farama de lumina.



Pustnicul luminii

Valea Lupului. Sambata, trecut de orele 21.00. Am vizitat si pe mos Neculai Dumitriu. Omul care a imbracat straiele pustietatii. Cum ii este felul, pustnicul a ingaduit cateva cuvinte de binecuvantare pentru toti cei care au facut un gest umanitar si i-au ajutat pe nevoiasi. Pe nevoiasii taranei noastre. "Am lumina lui Hristos. Domnul sa va aiba in paza. Nu uitati de credinta in Iisus. Acum, in apropierea sarbatorii Nasterii sale, sa purtati mai mult lumina lui Dumnezeu. Lumina lui Dumnezeu va este curatenia si usuratatea fiintei voastre...Sa fiti in paza lui Dumnezeu", a spus mos Neculai. Cu greu l-am gasit in noapte, acolo pe dealul departe de sat. Dar era si este vesnic acolo, in credinta si rugaciune. Dumnezeu vegheaza de acolo. Noaptea luminata de lumanarea credintei a capatat anvergura unui soare, de acolo, de la omul care s-a imbracat in hainele pustietatii. Cadoul pentru el a fost simbolic deoarece pustnicul isi ia hrana din trairea intru divinitate.



pustnicul luminii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

PACIENT  | #26368
FELICITARI CAMPANIEI " PRIETENII LUI MOS CRACIUN" !!!AJUTATI OAMENII SARMANI CA A VOASTRA VA FI IMPARATIA CERURILOR!
AR TREBUI SA IA EXEMPLU SI MULTI ALTII !!!!!!
Dumitru Oprea  | #26369
M-ati bucurat teribil cu acest articol. Ati ajuns acolo unde nimeni nu s-a gandit vreodata, in bordeiul de pe malul Bahluiului. Acolo este familia Turlara. Trei oameni cu totul deosebiti. Tatal nu are o mana, dar asta nu-l incurca sa munceasca. L-am vazut zile in sir sapand dupa ceva metale aruncate in pamantul din preajma depoului RATC. I-am intalnit dis de dimineata, de la ora 5, pazind vite, pe sume .modeste. Ei imi iubeau catelul meu, iar eu ii adiram pentru demnitatea cu care supravietuiau. Pot sa spun ca-mi sunt prieteni. Niciodata nu m-au intrebat cu ce ma ocup. Niciodata n-au cerut ceva. Teribil de mult m-ati mai bucurat. Poate un banut din cei oferiti de mine a ajuns si la ei. Le doresc un Craciun Fericit, atat cat poate fi pentru ei, desi ar merita mult mai mult.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4367 (s) | 22 queries | Mysql time :0.301086 (s)