News Flash:

Parcarea din spatele primariei starneste critici

26 Aprilie 2007
1112 Vizualizari | 0 Comentarii
Constantin Axinia
• Proiectul care viza amenajarea unei parcari automatizate chiar in spatele primariei a fost aprobat de catre consilierii locali • Conform analizei initiale, valoarea lucrarii se ridica la suma de 4,2 milioane Euro


Proiectul mai vechi al municipalitatii care prevedea amenajarea unei parcari automatizata in spatele primariei a fost dezbatut ieri in cadrul sedintei de Consiliu Local (CL). Pentru parcarea de pe strada Agata Barsescu au fost prevazute de la buget 4,2 milioane Euro, adica aproape 140 miliarde lei. Desi a fost aprobat, acesta nu a fost lipsit de critici. Prima nemultumire a consilierilor locali a fost reprezentata de costurile prea mari ale parcarii. "Nu, daca pana acum am mai acceptat unele proiecte, cu acesta pur si simplu nu pot sa fiu de acord. Este mult prea mult. Se cheltuie patru milioane Euro pentru un science-fiction", a declarat Marius Bujor, consilier local din partea Partidului National Liberal (PNL). De aceeasi parte a baricadei a fost si consilierul democrat Daniel Oajdea, care nu i-a iertat pe reprezentantii municipalitatii. "Sunt multe cereri pentru parcari in parteneriat public privat. Nu stiu de ce nu ne indreptam spre asemenea formule. Nu este nevoie de o asemenea parcare. Cu acesti bani se puteau crea mai multe locuri de parcare tot in zone centrale.

Este vorba de patru milioane Euro pentru 140 de locuri de parcare si nu doua sute cum scrie aici, pentru ca 60 sunt deja amenajate", a afirmat Daniel Oajdea, consilier local din partea Partidului Democrat (PD). La acuzele aduse de cei doi consilieri, primarul Gheorghe Nichita a declarat ca este nevoie de aceasta parcare si ca situatia parcarilor din celelalte orase mari ale Romaniei nu difera de cea din Iasi. "Am discutat cu Adriean Videanu (primarul Municipiului Bucuresti - n.r.), dar si cu Andrei Chiliman (primarul Sectorului 1 - n.r.), despre aceasta situatie. Ei finanteaza construirea unor parcari si abia apoi colaboreaza cu privatii, caci acestia nu au puterea si nici dorinta sa faca un asemenea lucru singuri. Si cei din Bucuresti si cei din Cluj si cei din Timisoara au probleme cu parcarea", a adaugat Gheorghe Nichita. Un alt consilier revoltat de costul mare al parcarii a fost democratul Constantin Axinia, fost director general al Companiei Nationale CFR SA Bucuresti. Acesta a afirmat ca pana si costurile de la parcarea din fata Palatului Garii de Nord a costat mai putin. "La Bucuresti, o parcare fara lift si cu trei nivele a costat doua milioane Euro. In plus, acolo era vorba de patru sute de locuri. Noi nu avem camasa, dar ne luam direct pulover", a afirmat Constantin Axinia. La presiunile consilierilor, primarul a hotarat ca in proiect sa nu mai fie trecut faptul ca parcarea va fi automatizata. Astfel, sarcina cea mai grea va cadea pe umerii celor care vor castiga licitatia. "Sa nu spunem ca va fi automatizata. Sa ii lasam pe cei care vor participa la licitatie sa hotarasca. Conditia impusa de noi, va fi o parcare cu minimum 200 de locuri. In urma licitatiei publice se va hotara care va fi suma alocata. Este posibil ca cei care vor participa la licitatie sa vina cu idei noi si cu oferte mai bune. Trecem acum in proiect doar construirea parcarii si apoi vom vedea ce solutie tehnica se impune", a completat primarul. Proiectul a fost aprobat cu doar doua voturi impotriva. Parcarea din strada Agata Barsescu va avea patru nivele si va cuprinde 200 de locuri de parcare. Perioada de executie a fost stabilita la 12 luni.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1322 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014155 (s)