Actualitate

Părinții care nu aud refuză să facă implant cohlear copiilor! Conf. dr. Luminița Rădulescu: „Este o cultură a surzilor. Dacă ei nu aud, să nu audă nici cei mici”

Publicat: 14 aug. 2020
Părinții care nu aud refuză să facă implant cohlear copiilor, iar dr. Luminița Rădulescu spune că este vorba despre o cultură a surzilor
Părinții care nu aud refuză să facă implant cohlear copiilor, iar conf. dr. Luminița Rădulescu susține că este vorba despre o cultură a surzilor

Părinții care nu aud refuză să facă implant cohlear copiilor! Medicii de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, unitatea medicală unde se fac aceste operații, povestesc că se confruntă cu situații greu de imaginat. Conf. dr. Luminița Rădulescu spune că părinții care nu aud refuză ca cei mici să beneficieze de șansa de a avea un implant cohlear care i-ar putea ajuta

Conf. dr. Luminița Rădulescu, șefa clinicii ORL de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași, povestește că părinții care nu aud din naștere refuză cu îndârjire să facă un implant cohlear copiilor. Aceștia merg pe principiul că implantul cohlear le strică cultura. Se simt oameni normali și nu consideră faptul că nu pot auzi ca fiind un handicap. Învață să citească semne specifice și pe buzele vorbitorului.

„Nici nu vor să audă. Mulți sunt chiar agresivi dacă le propunem o astfel de intervenție. Este greu de comunicat cu acești părinți”, spune conf. dr. Luminița Rădulescu.

Medicii ieșeni au intrat în dispută cu comunitatea surzilor: „De multe ori ne acuză că le distrugem cultura pentru că, într-adevăr, este vorba despre cultura surzilor și dacă ei nu aud, să nu audă nici cei mici”

Opinia socială a surzilor se bate cu medicina. Deși după lungi studii s-a descoperit implantul cohlear ca fiind o posibilitate neprețuită pentru cei care nu aud, părinții surzi refuză să apeleze la această intervenție. Mai mult decât atât, aceștia consideră ca o ofensă la cultura lor propunerea făcută de medici.

„La copiii născuți din părinți surzi nu putem pune implant cohlear. Deși prin această intervenție le-am putea oferi copiilor șansa de a auzi, părinții refuză total propunerea noastră. Noi ne facem datoria de a le explica care sunt beneficiile și că nu există pericole la care se expun copiii prin această intervenție, dar eforturile noastre sunt în zadar”, spune conf. dr. Luminița Rădulescu, șefa clinicii ORL de la Spitalul Clinic de Recuperare din Iași.

Implantul cohlear este decontat sută la sută de către Ministerul Sănătății. Cu toate acestea, părinții refuză intervenția

Implantul cohlear este un dispozitiv biomedical care înlocuiește auzul natural la persoanele suferinde de hipoacuzie severă sau profundă, inclusiv de pierderea totală a auzului. În România, acest tip de implant este decontat de către Ministerul Sănătății. Părinții nu sunt nevoiți să scoată niciun ban din buzunar. Cel mai mare decont a fost în anul 2014 la un copil care a avut nevoie de un implant cohlear, 25.000 de euro, din care 21.000 euro a fost prețul implantului.

„Chiar dacă părinții cu deficiențe de auz sunt înștiințați că nu trebuie să plătească niciun ban pentru această intervenție, tot ne izbim de refuz. De multe ori, încercăm să le explicăm prin scris, că doar așa ne înțelegem, că micuțul s-ar putea încadra în societate mult mai bine dacă ar beneficia de implant cohlear. Din păcate, nu reușim să-i convingem”, mai spune conf. dr. Luminița Rădulescu.

O fetiță născută fără auz din părinți normali, privată de bucuria de a auzi ciripitul păsărilor

Nu doar părinții fără auz au reticențe atunci când vine vorba despre implantul cohlear. Ieșenii care nu suferă de această problemă sunt și ei sceptici. Neinformarea corespunzătoare lasă repercusiuni grave asupra vieții celor mici. O fetiță care s-a născut fără auz din părinți fără această problemă a fost condamnată să nu mai audă niciodată. Din scepticismul părinților, aceasta nu-și va putea auzi niciodată prietenii, părinții, bunicii și nici ciripitul păsărilor nu îl va putea auzi.

„Din maternitate, medicii le fac un control copiilor, să vadă dacă pot auzi. După o lună se repetă testul și dacă prezintă probleme, sunt trasnferați la noi pentru diagnosticare. După control, explicăm părinților că recomandabil este ca implantul să fie făcut la 1- 2 ani. Majoritatea sunt sceptici și revin prea târziu. O fetiță care s-a născut fără auz a fost adusă de părinți la vârsta de 6 ani pentru a beneficia de transplant. Este prea târziu. Încă de la naștere, noi am insistat ca părinții să o aducă pentru implant cohlear, dar au refuzat”, adaugă medicul orelist Luminița Rădulescu.

De la începutul anului, 30 de persoane și-au recăpătat auzul la Iași, prin implantul cohlear

De la începutul anului, la Clinica ORL de la Spitalul de Recuperare din Iași s-au făcut 30 de implanturi cohleare, cu 3 mai multe decât anul trecut, în exact aceeași perioadă. La Iași, pentru această intervenție vin pacienți din toată țara.

„Înainte de începerea pandemiei de coronavirus am efectuat 14 implanturi cohleare, iar în starea de alertă am efectuat 16. Mai sunt 55 de persoane pe lista de așteptare. Din păcate, cu persoanele de pe lista de așteptare nu avem nicio certitudine că se vor prezenta sau nu pentru implant. Sunt în general părinți sceptici, care refuză intervenția. Pe tot parcursul anului primim pacienți din Vaslui, Brașov, Timișoara, Alba Iulia, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, București, Argeș și Ilfov”, încheie medicul ieșean.





Adauga un comentariu