News Flash:

Paris Hilton, castigatoarea Zmeurei de Aur

23 Februarie 2009
700 Vizualizari | 0 Comentarii
Paris Hilton
• Mike Myers, realizatorul comediei "The Love Guru", si starleta Paris Hilton au fost marii castigatori la cea de-a 29-a editie a premiilor Zmeura de Aur, acordate celor mai proaste filme si prestatii actoricesti • Starleta Paris Hilton, care, in 2008, a jucat in doua filme fara niciun fel de succes la public, a primit trei premii Zmeura de Aur • Astfel, ea a fost desemnata actrita cu cea mai slaba prestatie, pentru "The Hottie and the Nottie", un film descris de publicatia britanica Daily Mirror drept o absurditate monumentala

Mike Myers, realizatorul comediei "The Love Guru", si starleta Paris Hilton au fost marii castigatori la cea de-a 29-a editie a premiilor Zmeura de Aur, acordate celor mai proaste filme si prestatii actoricesti, informeaza France Presse. Filmul "The Love Guru", desfiintat de critici, a primit trei dintre trofeele cel mai putin dorite din industria filmului - Zmeura de Aur. Astfel, filmul, despre un jucator de hockey care cere ajutorul unui guru pentru a-si schimba in bine viata personala si pe cea profesionala, a primit recunoastere negativa pentru cea mai proasta imagine, cea mai slaba prestatie a unui actor (Mike Myers) si pentru cel mai slab scenariu.

Starleta Paris Hilton, care, in 2008, a jucat in doua filme fara niciun fel de succes la public, a primit trei premii Zmeura de Aur. Astfel, ea a fost desemnata actrita cu cea mai slaba prestatie, pentru "The Hottie and the Nottie", un film descris de publicatia britanica Daily Mirror drept o absurditate monumentala. De asemenea, mostenitoarea imperiului hotelier Hilton a reusit performanta de a obtine si un trofeu pentru cea mai slaba prestatie intr-un rol secundar, pentru "Repo: The Genetic Opera", un film calificat in toate recenziile drept ingrozitor, dezgustator si insultator. Hilton nu s-a oprit aici, ea obtinand si o distinctie pentru cel mai nepotrivit cuplu de pe marile ecrane, in "The Hottie and the Nottie". Producatorul german Uwe Boll a fost recompensat cu o Zmeura de Aur pentru cel mai prost regizor, primind, de asemenea, un premiu pentru intreaga sa cariera. Filmul sau fantastic, "In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale", a fost una dintre cele mai criticate productii cinematografice ale anului trecut. "O opera atat de adanc inepta incat, intr-un fel pervers, este chiar admirabila. Ceilalti doi spectatori din sala au parut la randul lor ca se distreaza", a spus despre filmul lui Boll un critic de film de la Portland Mercury`s.
Printre alti artisti elogiati negativ s-au numarat fostul interpret al lui James Bond, actorul Pierce Brosnan, "omagiat" pentru cea mai slaba prestatie intr-un rol secundar, in musicalul "Mamma Mia". De asemenea, continuarea francizei "Indiana Jones", semnata de Steven Spielberg - "Indiana Jones si Regatul Craniului de Cristal/ Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull" - a fost premiata pentru "reusita" de a fi cel mai slab executat remake. Premiile Zmeura de Aur au fost create in 1980, de John Wilson, un cinefil impatimit.
Castigatorii - decisi prin voturile celor 687 de membri ai Fundatiei Zmeura de Aur - primesc o zmeura vopsita auriu, de marimea unei mingi de golf, pusa pe o pelicula de 8 mm ciopartita. Trofeul valoreaza cativa dolari. Castigatorii au fost anuntati in cadrul unei gale care a avut loc la Hollywood, sambata seara, cu o zi inainte de decernarea premiilor Oscar.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1268 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015044 (s)

loading...