Actualitate

Parlamentul a votat! Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie

Publicat: 08 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Parlamentul a votat Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie
Moment de reculegere în Parlamentul României pentru cei răpuși de coronavirus.

Alegerile locale vor avea loc pe data de 27 septembrie, a decis, miercuri, Camera Deputaților. Decizia acestui for decizional a fost luată astăzi cu 253 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” și 36 abțineri. Legea care stabilește data scrutinului urmează acum să ajungă la președintele Klaus Iohannis, pentru a o promulga.

Parlamentul a votat! Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie

Pregătirile pentru alegerile locale intră acum în linie dreaptă. Dată a fost stabilită marţi pentru 27 septembrie şi, deşi numărul de contaminări cu COVID-19 creşte, aproape toţi politicienii au fost de acord cu această dată. A fost respinsă propunerea USR privind organizarea votului pe parcursul a două zile, respectiv sâmbătă şi duminică.

Proiectul a fost dezbătut miercuri după-amiază în plenul Camerei Deputaţilor, care este şi for decizional. Decizia celor de la Senat, de ieri, a fost ca data de 27 septemrbie să fie dată la care se vor desfăşura alegerile locale, deşi cei de la USR au propus să se desfăşoare pe durata a două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, 26 şi 27 septembrie, pentru a se evita aglomeraţia în secţiile de vot.

Comisia a respins amendamentul USR

Acest lucru nu a fost acceptat, iar parlamentarii USR s-au abţinut ieri de la votul din plen. Acelaşi lucru l-au făcut şi liberalii, care au spus că modificările pentru data alegerilor locale au fost făcute pe un proiect propus de cei de la UDMR.

Cei din PNL spun că nu este o diferenţă foarte mare între cele două proiecte, cel al UDMR şi cel al USR, iar maghiarii au preferat să ia foarte mult din textul venit de la guvern şi să fie modificat acesta destul de puţin în Parlament.

În acest text se arată faptul că, în momentul în care vom merge în secţiile de votare, vor exista câteva pauze, pentru a fi dezinfectate acele spaţii şi se merge pe varianta unei singure zile de vot, respectiv data de 27 septembrie.

Senatorii au respins proiectul de lege cu prevederi similare, propus de Executiv

Proiectul de lege inițiat de senatorul UDMR Cseke Attila-Zoltan și deputatul UDMR Benedek Zacharie a fost adoptat marţi de Senat cu 81 de voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 39 de abţineri. Astfel, data scrutinului a fost stabilită pentru 27 septembrie, cum stabilit anterior și Guvernul.

Un proiect de lege care prevedea acelaşi lucru, al Guvernului, a fost respins de senatori, au mai spus liberalii, aleşii hotărând astfel să meargă pe stabilirea de către Legislativ a datei alegerilor.

Decizia finală a fost luată astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Apoi, proiectul va merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

AEP a anunțat când începe campania

Campania electorală va începe pe 28 august, a anunțat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), iar Biroul Electoral Central va fi constituit pe 2 august, urmând ca toate candidaturile să se depună până pe data de 18 august.

În ce priveşte birourile electorale de circumscripţie, acestea vor fi constituite pe 8 august, dată de la care vor putea fi înregistrate alianţele electorale şi vor putea fi depuse candidaturile, mai anunţă Autoritatea Electorală Permanentă.

„Campania electorală va începe în data de 28 august 2020 şi se va încheia în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, respectiv în data de 26 septembrie 2020, ora 7.00”, mai arată comunicatul AEP.

Ultima zi de depunere a candidaturilor

În ceea ce priveşte alianţele electorale, la alegerile locale, acestea se pot constitui între partide politice sau alianțe politice la nivel județean ori local. Un partid politic nu poate face parte, la același nivel, decât dintr-o singură alianță electorală.

La alegerile locale din 2020, alianțele electorale se înregistrează la biroul electoral de circumscripție județeană sau la biroul electoral de circumscripție a municipiului București, după caz, până cel mai târziu la data de 11 august 2020, menționează AEP.

Adauga un comentariu