Destinatii montane

Partia de Ski Sovata

Publicat: 24 ian. 2013
9

Partia de Ski Sovata este localizata in judetul Mures, in partea sud vestica a Muntilor Gurghiu. Aceasta se gaseste foarte aproape de Statiunea Sovata, situata pe cursul superior al Tarnavei Mici si recunoscuta pentru tratamentele balneare realizate cu ajutorul apei cu proprietati tamaduitoare din Lacul Ursu.

Din Statiunea Sovata pana la partia de ski trebuie parcursa o distanta de aproximativ 8 km, insa accesul se realizeaza foarte usor, pe un drum modernizat. Avand in vedere ca este singura din judet, Partia Sovata se bucura de un numar semnificativ de turisti pasionati de sporurile de iarna, sositi aici pentru a-si exersa aptitudinile. Se gasesc pe acest domeniu schiabil doua partii: Partia Alunis I si Partia Alunis II.

Partia Alunis I este o partie de dificultate medie, intinzandu-se pe o lungime de aproximativ 1.100 metri si inregistrand o diferenta de nivel de 300 metri. Partia Alunis II este destinata incepatorilor in domeniul sporturilor de iarna, avand un grad minim de dificultate. Lungimea totala a acesteia este de 300 metri, iar diferenta de nivel masoara aproximativ 40 metri. Aceste doua partii sunt omologate de Ministerul Turismului si, desi nu sunt deservite nici de tunuri de zapada artificiala, nici de nocturna, partiile de aici bneficiaza insa de instalatie de transport prin cablu, reprezentata de teleski, avand o capacitate de a transporta 800 – 900 persoane. Echipamentele de ski necesare pot fi inchiriate de la diversele centre existente in apropierea partiilor.

Partiile de aici gazduiesc an de an diverse tabere de iarna si ski, iar in luna ianuarie se desfasoara si Serbarile Zapezii, ce suscita mult interes turistilor aflati in statiune in acea perioada, prin diversele jocuri si concursuri organizate.





Adauga un comentariu