News Flash:

Partidul Slugilor Descaltate

27 Noiembrie 2006
1260 Vizualizari | 3 Comentarii
Lucian Postu
Partidul Slugilor Descaltate. Aceasta ar trebui sa fie adevarata denumire a filialei iesene a Partidului Social Democrat. Si a altor filiale-surori, desigur. O mica precizare: folosesc cuvantul "descaltate" din respect pentru expresia "vita incaltata". Care desemneaza o specie de bovina rudimentara, dar cu oarece caracteristici umane, de natura preponderent exterioara.
Cu slugile din PSD Iasi, nu prea e cazul. Asa-zisii social-democrati ieseni par mai degraba o increngatura mutanta de pe scara evolutiei regnului animal, o incrucisare intre limacsi balosi, soparle solzoase si rozatoare al caror stomac urca pana in zona creierului. Cine se indoieste de aceasta imagine de bestiariu medieval, ar fi trebuit sa participe, ieri, la conferinta judeteana a pesedistilor ieseni. Ar fi avut ocazia sa constate ca doar dosul conducator s-a schimbat. Balele slugarnice au ramas aceleasi.

Pana mai ieri, dosul era al lui Solcanu. Acum, buzele fierbinti si social-democrate susura o noua partitura, strans lipite de portbagajul noului sef: "Nichita! Nichita!". El e cel mai drept si mai viteaz dintre pesedisti. El e lumina. El e farul calauzitor. El e calea, adevarul si ceata. El e mana care, pupata pe inel, imparte bogatii, onoruri sau strangeri de mana. El e buzduganul cu trei pereti care ii mustra peste falci pe cei care indraznesc sa spuna ca patratul are patru laturi. El e Unul, Alesul, barbat intre barbati, femeie intre femei, fiu al meleagurilor dorohoiene, ilustru megies cu Eminescu, Enescu, Iorga si Constantin Simirad. Traiasca dinastia ieseana a Botosanizilor! Traiasca Gigi Nichita I, Mare Smenar de Bahlui, Rasluitor al Bugetului si mostenitor al Zabrelelor!
Daca tabloul de mai sus vi se pare suprarealist, ar fi trebuit sa fiti ieri la Ateneul din Tatarasi. L-ati fi vazut pe cel mai pictor dintre pescari, Bogdan Barleanu, cum se umfla pe la colturi ca un buhai, dar in sala bazaie ca un bondar fasait. L-ati fi vazut pe solzosul dinozaur din Pascani, Neculai Ratoi, pupandu-l in dos pe Nichita si facandu-se ca nu vede barda pe care acesta i-a infipt-o in spate. Cu nadejdea natanga ca, in schimbul galustii cu rahat pe care o inghite, va primi fotoliul de senator promis.
Ati mai fi putut vedea multe, dar v-ar fi trebuit multa zeama de lamaie. Si incaltaminte cu talpa groasa. Ca sa nu va manjiti prea tare calcand in tot felul de pesedisti. Nu, nu la Mircea Geoana ma refer. El e purtat in cutie, ca sfintele moaste. In el pot calca doar delegatii la Congresul Extraordinar al PSD. Pot calca, dar cu grija, fiindca e marfa de export, nu o gramajoara oarecare, cu trei trandafiri infipti in ea.
O ultima precizare: daca exista in Iasi social-democrati veritabili, care se simt lezati de acest text, ii asigur ca n-o sa le cer scuze. Ieri nu i-am vazut pe nicaieri si, pana la proba contrarie, o sa-i consider doar niste fictiuni.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

fort  | #2440
foarte tare. desi limbajul d+lui Postu este pe alocuri dus pina la extrem pupindu+se cu vulgarul grotesc, gigi nichita nu merita o altfel de caracterizare, regasindu+se cu totul in descrierea de mai sus.
partidul stat srl  | #2441
Felicitari, o radiografie perfecta.
eugen  | #2442
meserireeee!!!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3467 (s) | 22 queries | Mysql time :0.127526 (s)