Local

Pârtie pentru Oana Ungureanu în Prefectura Iași. Fina lui Dan Cârlan a fost protejată de ANFP

Publicat: 13 mai 2022
Oana Ungureanu, șef Serviciu Administrativ la Prefectura Iași
Oana Ungureanu va rămâne șef în Prefectura Iași, după ce ANFP nu a văzut probleme la concursul defășurat în instituție

Oana Ungureanu rămâne în funcția de șef Serviciu Administrativ la Prefectura Iași. Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a văzut nicio neregulă la concursul fpcut pentru fina lui Dan Cârlan, fost prefect PSD. Oana Ungureanu a fost cea care a organizat concursul, după care și-a depus candidatura. O altă persoană care și-a dorit funcția s-a ales cu dosarul respins. Cazul a ajuns în fața magistraților

Un șef din Prefectura Iași este apărat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), după un concurs cu dedicație. Oana Ungureanu, fina fostului prefect PSD Dan Cârlan, a ajuns pe postul de șef Serviciu Financiar-Contabil, Resurse Umane, Achiziții Publice, Informatic și Administrativ, după ce și-a făcut singură condițiile de concurs. Situația a fost cercetată de ANFP după unele sesizări, însă Agenția a închis repede cazul, iar Oana Ungureanu va rămâne pe funcție.

Oana Ungureanu rămâne șef în Prefectura Iași

ANFP a arătat că Oana Ungureanu s-a ocupat de organizarea concursului din postura de angajat la Compartimentul resurse umane, ea fiind singurul funcționar din Prefectura Iași la acest compartiment.

„Din analiza informațiilor și a documentelor transmise, rezultă că persoana de contact în cazul concursului menționat a fost desemnat funcționarul public din cadrul Compartimentului resurse umane al instituției publice, singurul care îndeplinea atribuții la nivelul acestui compartiment, la data demarării procedurii concursului în cauză. Prin Ordinul prefectului județului Iași nr. 73/15.02.2022, s-a constituit comisia de concurs și de soluționare a contestațiilor, ulterior înştiinţării Agenţiei, dar nu mai târziu de data publicării anunţului privind concursul nr. 2833/16.02.2022”, susțin cei de la ANFP.

Pârtie pentru Oana Ungureanu în Prefectura Iași

Mai mult, ANFP a susținut că Oana Ungureanu a fost înlocuită imediat după emiterea dispoziției pentru organizarea concursului. Practic, la o zi după emiterea dispoziției de către prefectul Bogdan Cojocaru, aceasta s-a retras din funcția de secretar al comisiei. Ulterior, și-a depus dosarul pentru concurs.

„La data emiterii actului administrativ menționat, un alt funcționar public din cadrul instituției publice a fost desemnat secretar al acestor comisii. În adresa de răspuns a Instituției Prefectului Județului Iași se precizează că, din data de 16.02.2022, funcționarul public la care faceți referire nu a mai avut nicio calitate în desfășurarea concursului, iar calitatea de candidat la concurs a dobândit-o începând cu data de 07.03.2022, data înregistrării dosarului său de înscriere la concurs”, se arată în adresa ANFP.

Cum a pus mâna fina lui Dan Cârlan pe funcția din Prefectură?

Agenția Funcționarilor Publici a arătat că Oana Ungureanu nu era candidat la concursul respectiv în momentul în care a fost lansată procedura. Însă cei de la ANFP nu au spus nimic și despre faptul că s-au făcut condițiile de concurs după cum au vrut cei din Prefectura Iași pentru a o ajuta.

„Față de data constituirii comisiei de concurs și comisiei de soluționare a contestațiilor, prin act administrativ, și faptul că ulterior asigurării publicității concursului se depun în termenul prevăzut de lege dosarele de concurs de către candidați, rezultă că la data stabilirii funcționarului public în discuție ca persoană de contact pentru primirea dosarelor de concurs, acesta nu avea calitatea de candidat la concursul în discuție”, susțin cei de la ANFP.

Contracandidatul lui Oana Ungureanu a fost respins

Pentru acest post și-a depus dosarul și Gigi Ciuc, cel care ocupa funcția de șef Serviciu Administrativ ca interimar. Însă acesta nu a mai fost primit la concurs.

”Selecția dosarelor de înscriere la concurs s-a desfășurat în termen de maximum 5 lucrătoare de la data expirării termenului de depunere, având în vedere anunțul nr. 4407/14.03.2022. Potrivit anunțului arătat, dosarul nr. 3965/07.03.2002 a fost declarat respins de către comisia de concurs, în baza prevederilor art. 143 lit. f), alin. (3) și art. 49 alin. (3) din H.G. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare. În cuprinsul Procesului verbal nr. 4505/16.03.2022, comisia de soluționare a contestațiilor a reținut că dosarul nr. 3965/07.03.2022 nu conține toate documentele obligatorii”, se mai arată în adresa ANFP.

Rezultatul concursului a fost contestat în instanță

În plus, Gigi Ciuc s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru a-și căuta dreptatea.

„Având în vedere atribuțiile reglementate de lege, aprecierea asupra rezultatului concursului a aparținut comisiei de concurs și comisiei de soluționare a contestațiilor, membrilor acestor comisii revenindu-le competenţa şi responsabilitatea pentru deciziile pe care le-au luat în cadrul concursului. În cazul în care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim, candidatul respins are posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ, în termenele și în condițiile prevăzute de lege”, mai spus cei de la ANFP.

Oana Ungureanu, noul șef la Prefectura Iași, este fosta soție a subprefectului Florin Ungureanu, cel care s-a sinucis în 2006.




Adauga un comentariu