Eveniment-Social

Pasajul „Octav Băncilă”, transformat în artă urbană! S-a dat start evenimentului Bridge Delivery Iași 2022

Publicat: 24 sept. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Pasajul Octav Băncilă transformat în artă urbană S-a dat start evenimentului Bridge Delivery Iași 2022
Cea mai importantă parte din acest eveniment este cea a regenerării prin artă a pasarelei „Pictor Octav Băncilă”

Anul acesta, în perioada 23-25 septembrie, în Parcul „Octav Băncilă” și la Pasajul „Octav Băncilă” are loc un eveniment de artă urbană, Bridge Delivery Iași 2022. Cea mai importantă parte din acest eveniment este cea a regenerării prin artă a pasarelei „Pictor Octav Băncilă”. Bridge Delivery Iași durează trei zile, timp în care publicul care își dorește, poate să participe gratuit la activități diverse

În cele trei zile ale evenimentului, vor fi multiple activități. De exemplu, interesații vor putea participa gratuit la ateliere de creație, pictură, dans, concerte, experimente chimice sau chiar artă contemporană participativă. Acest proiect întărește rolul structural pe care spațiul public îl are în viața tuturor locuitorilor Iașului. Prin convertirea peisajului urban în spațiu viu se dorește crearea unui traseu cultural. Dintr-un pasaj întunecat, „Octav Băncilă” va deveni o adevărată artă urbană. Toți cei care vor trece pe acolo, vor putea admira picturile făcute.

pictura pasaj „Octav Bancila”
De la pasajul posomorât de până acum, „Octav Băncilă” devine Galerie de Artă Urbană

Artiștii dau culoare Iașului

pictura pe perete si un personaj
Un week-end minunat îi așteaptă pe pasionații de tot ceea ce înseamnă artă

De la pasajul posomorât de până acum, „Octav Băncilă”, devine Galerie de Artă Urbană. Va cuprinde 10-20 de picturi murale de sute de metri pătrați și vor participa mulți artiști atât din Municipiul Iași, cât și din țară.

Artistul stradal Harcea Pacea consideră că Iașul are nevoie de regenerare urbană Iașul are nevoie de regenerare urbană.

„Nevoie este, din păcate. Multe spații publice, spații accesibile publicului lasă de dorit ca nivel de amenajare. Și situația parcului Octav Băncilă și pereții zidului pe care îl pictăm este la fel. Terenul nu aparține primăriei, este o proprietate privată. E o situație legislativă mai complicată”, precizează Harcea Pacea.

De la un pasaj cu tot felul de înscrisuri și chiar mesaje obscene, pasajul „Octav Băncilă” va fi vesel și colorat. Spațiul viu creat va fi un traseu cultural pentru trecătorii zilnici.

„Cu siguranță va fi mult mai vesel și mai colorat și mai prietenos. Lucrările care urmează să fie sau care sunt în curs de pictare sunt inspirate din viața, opera sau valorile pe care pictorul Octav Băncilă le promova în opera ta. Deja avem primele picturi care sunt finalizate. Totul merge bine. Din păcate, nu vom reuși să pictăm întreaga suprafață a zidului”, adaugă artistul.

pasaj „Octav Bancila”,
Evenimentul Bridge Delivery Iași 2022 este o ediție specială a Street Delivery Iași și dezvoltată în parteneriat cu Asociația Artipic

Bridge Delivery Iași 2022 vine cu surprize mari

pasaj „Octav Bancila”
Prin convertirea peisajului urban în spațiu viu se dorește crearea unui traseu cultural

Evenimentul Bridge Delivery Iași 2022 este o ediție specială a Street Delivery Iași și dezvoltată în parteneriat cu Asociația Artipic. Un week-end minunat îi așteaptă pe pasionații de tot ceea ce înseamnă artă. Zilele de 23, 24 și 25 septembrie vine cu ateliere de creație, dansuri, picturi, experimente chimice sau diferite concerte la care ieșenii pot participa în mod gratuit.

Vineri, 23 septembrie, oamenii au putut participa la o serie de activități precum ateliere cu Dream Art Center, tatuaje cu henna by Elizas Henna Iași, experimente chimice cu Ascis, atelier de dans cu Quasar Dance. De la ora 21:00, ieșenii au putut urmări concertul celor de la „Zona 9”.

Sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 15:00, cei interesați pot participa la atelier de percuție cu Hobi. De asemenea, de la ora 17:00 se desfășoară atelierul de dans cu Quasar Dance, iar de la ora 18:00, atelier de staff cu Focus Pocus. Începând cu ora 23:00 se dă un after party la acaju cafe.

Ziua de duminică și ultima, 25 septembrie, îi așteaptă pe pasionați la un tur ghidat pe biciclete, începând cu ora 17:00. De la ora 18:30, are loc un vernisaj în aer liber, Regenerare Pasaj „Octav Băncilă”. Bridge Delivery Iași 2022 îi așteaptă pe toți ieșenii pentru a participa la diversele activități tot week-end-ul.

Comentarii
  • Harcea „Pacea” e un instigator bolsevic. I se permit atatea lucruri pt. ca este un agitator pe placul neobolsevicilor.
    A desenat prin oras acele contururi albe in apropierea fostei Chesturi si in acelasi timp a desenat si dreptunghiuri gri fara ca ele sa fi acoperit ceva, pretinzand ca ar fi venit altcineva sa acopere acele contururi.
    Iar la zidul de la Cicoarei a desenat „Inziderabili” unde instiga la ura si conflict interetnic/ interrasial, incercand sa le inradacineze tiganilor ideea cum ca ce le-am facut noi romanii si cum stam noi acum in genunchi in fata tiganilor.
    Du-te ma vandalule si stai intr-o zona „multiculturala” si „diversa” gen Cicoarei si lasa mazgaliturile astea cu care ai poluat tot orasul, ca de cand te-ai pus tu bine cu cine trebuie ti se permite acum sa mazgalesti tot orasul cu mizeriile tale, unele dintre ele neobolsevice.

Adauga un comentariu