Culinar

Pască cu aluat de cozonac. Rețeta cu care îi vei cuceri pe musafiri

Publicat: 21 apr. 2022
pasca cu aluat de cozonac
Pentru masa de Paști putem pregăti o delicioasă pască cu aluat de cozonac făcută după rețeta tradițională a bunicii.

De la masa de Paști nu trebuie să lipsească delicioasa pască cu aluat de cozonac. Pe lângă celelalte bucate tradiționale gustoase și aromate, gospodinele se întrec în tot felul de rețete când vine vorba de pască. Aceasta este cremoasă, fină și pe placul multora dintre noi. Dacă optăm pentru rețeta tradițională de pască cu brânză făcută cu un aluat pufos de cozonac, cu siguranță la final ne vom încânta papilele gustative cu un desert pascal desăvârșit. Iată rețeta cu care îi vei cuceri pe musafiri.

Cea mai bună pască cu aluat de cozonac

Dacă vrem să îi impresionăm pe invitații de la masa de Paști, atunci putem pregăti acasă o gustoasă pască cu aluat de cozonac. Aceasta se face foarte ușor, mai ales dacă folosim ingrediente de calitate și ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii. Este importantă umplutura de pască, dar și aluatul, care trebuie să fie fraged și pufos.

După ce am pregătit delicioșii cozonaci tradiționali, putem face din același aluat și o pască savuroasă. Aceasta este desertul perfect pentru masa de Paști, alături de cozonac și de câteva prăjituri festive de casă.

Pentru cei începători în bucătărie este perfectă rețeta de cozonac fără frământare, dar și pasca fără aluat. Nelipsite de Paști sunt mâncărurile tradiționale precum drobul de miel, sarmalele în foi de viță sau de varză, dar și gustoasa salată boeuf, pe placul multora dintre noi.

Când vine vorba de pască, rețetele sunt diverse și spectaculoase. Aceasta poate fi făcută cu ciocolată sau cu brânză dulce, dar și cu brânză sărată. Pentru cei mai pretențioși ideală este pasca delicioasă cu bezea. Cu toate acestea, preferata tuturor este delicioasa pască cu brânză dulce și stafide.

La fel stau lucrurile și când vine vorba de cozonac. Pe lângă rețetele sofisticate, mulți preferă cozonacul pufos cu umplutură de nucă. Acesta este ușor de făcut și extrem de gustos.

Pasca cu aluat de cozonac este ideală pentru masa de Paști, iar dacă vom adăuga câteva arome inedite, cu siguranță îi vom impresiona pe cei de la masă.

Rețeta celui mai bun desert pentru masa de Paști

Pentru delicioasa pască cu aluat de cozonac făcută acasă avem nevoie de 500 g de făină, 250 ml de lapte, 125 g de zahăr, 50 ml de ulei de floarea-soarelui, 50 g de unt, 25 g de drojdie proaspătă, 2 gălbenușuri, o linguriță de coajă rasă de lămâie, o linguriță de coajă rasă de portocală, sare și esență de vanilie, toate acestea fiind folosite pentru pregătirea aluatului de pască și cozonac.

Pentru umplutură vom avea nevoie de 650 g de brânză dulce de vaci, 130 g de zahăr, 100 g de stafide, 100 ml de rom, 3 ouă, o linguriță de coajă rasă de portocală, o linguriță de coajă rasă de lămâie și esență de vanilie.

Pentru uns pasca vom folosi 2 linguri de lapte, 1 gălbenuș, zahăr pudră și semințe de mac.

Mai întâi se pregătește aluatul. Într-un vas se amestecă cele două gălbenușuri cu esența de vanilie și răzătura de lămâie și de portocală. După ce se adaugă sarea se amestecă bine până când obținem o compoziție omogenă. Într-un alt bol se pune făina și se face în mijloc o gropiță. Se dizolvă drojdia în 6-7 linguri de lapte călduț, apoi se pune o lingură de zahăr. După ce se amestecă bine, se pune compoziția în vasul cu făină.

Între timp, cantitatea de lapte rămasă se amestecă cu zahărul până când acesta se topește. După aceea se topește și untul împreună cu uleiul. După ce drojdia a crescut suficient în vasul cu făină, se adaugă primul amestec obținut din gălbenușuri și arome și cel din laptele cu zahăr. Ulterior se pune și untul topit.

Se amestecă foarte bine până când se omogenizează apoi se începe frământarea aluatului până când acesta devine elastic și nu se mai lipește de mâini. Se lasă la crescut timp de o oră, iar între timp se pregătește umplutura pentru delicioasa pască cu aluat de cozonac.

Mai întâi se pun stafidele la hidratat în apă sau în rom. Când sunt gata se scot și se lasă la scurs. Într-un alt vas se amestecă brânza dulce împreună cu zahărul, esența de vanilie, răzătura de portocală și lămâie. După ce compoziția devine omogenă, se pun stafidele hidratate.

După ce aluatul a crescut suficient, se împarte în două și se întinde foarte bine. Una dintre bucățile de aluat se întinde pe fundul formei pentru pască. Pe cealaltă o putem împleti în trei și o așezăm în formă pe margine.

Se toarnă în formă, peste aluat, umplutura de brânză cu stafide, iar înainte de a pune pasca la cuptor se unge deasupra cu un gălbenuș de ou amestecat cu lapte. Dacă vrem să oferim un aspect inedit acestui desert pascal, putem decora delicioasa pască cu aluat de cozonac cu câteva semințe de mac.

Pasca se dă la cuptor și se coace la foc mediu. Putem verifica dacă pasca este coaptă suficient cu ajutorul unei scobitori. La final, se scoate din cuptor și se pudrează cu puțin zahăr. Cu siguranță vom obține o pască pufoasă, gustoasă și aromată.

Pentru masa de Paști putem pregăti o delicioasă pască cu aluat de cozonac făcută după rețeta tradițională a bunicii. Aceasta este ușor de făcut, iar dacă ținem cont de câteva trucuri simple, îi vom cuceri pe musafiri cu un desert pascal irezistibil.


Tort de biscuiți din copilărie: Rețeta bunicii pentru un desert perfect




Adauga un comentariu