News Flash:

Pascanenii amaneteaza tot ce au prin casa

15 Februarie 2010
750 Vizualizari | 0 Comentarii
Criza financiara care a cuprins Romania i-a impins pe pascaneni sa recurga la orice mijloace pentru a face rost de bani. Astfel, pentru a face rost de bani, multi dintre pascaneni isi amaneteaza bunurile din casa, in special obiectele din aur. In ultimul an, casele de amanet au mers numai pe profit. Disponibilizarile si amanarea salariilor de catre unii angajatori, dar si cresterea preturilor ii fac pe pascaneni sa isi scoata podoabele si sa le arunce in cantarul caselor de amanet. Majoritatea nu mai reusesc sa isi recupereze bijuteriile. Nevoia acuta a locuitorilor municipiului de bani se contabilizeaza in vistieriile caselor de amanet. Anul trecut, acestea au inregistrat un profit cu aproximativ 30% mai mare decat anticipasera. O bratara, un lantisor, un inel sau mai multe salveaza pascanenii care sunt in stare sa spuna adio amintirilor pentru a-si achita de cele mai multe ori doar intretinerea la bloc sau sa mai puna cate ceva in frigider. Vanzatorii de la casele de amanet spun ca in fiecare zi au cate 20-30 de clienti. Dintre cei care calca pragul caselor de amanet, doar 10-15% mai reusesc sa-si recupereze bunurile lasate drept garantie. "Numarul celor care amaneteaza a crescut foarte mult. Din disperare, pascanenii isi lasa bijuteriile la noi. De cele mai multe ori, nu le mai recupereaza niciodata, pentru ca nu mai au bani sa achite imprumutul. Criza financiara cred ca isi spune cuvantul. Oricum, cei care vin aici o fac de nevoie, pentru a avea bani de mancare, de intretinere sau alte nevoi urgente", a spus Maria Balint, vanzatoare la o casa de amanet din Pascani. Au fost cazuri cand unii pascaneni erau atat de disperati incat vroiau sa-si amaneteze si locuintele, dar spre nesansa lor, in municipiul Pascani nu exista nici o casa de amanet care sa accepte astfel de tranzactii.

criza financiara romania municipiul pascani
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3974 (s) | 22 queries | Mysql time :0.279503 (s)

loading...