News Flash:

Pascanenii pot ramane fara transport local

14 Iulie 2008
862 Vizualizari | 0 Comentarii
• Din cauza ca in ultimii 15 ani nu a mai fost facuta nici o investitie in transportul local, acest sector se afla in pragul desfiintarii • Disperati de situatie, reprezentantii RAGCL au cerut Consiliului Local sa se implice, altfel municipiul Pascani nu va mai avea transport local • "Sunt intr-o situatie disperata cu transportul. Trebuie gasita o solutie cat mai urgent. Ajutati-ma! Autobuzele existente au peste 15 ani vechime, consumul este mare, piesele sunt scumpe. Efectiv nu mai putem continua asa", a spus Marinicol Savoaia, directorul Regiei Autonome de Gospodarie Comunala si Locativa (RAGCL)


Situatie dificila pentru transportul local pascanean, care se afla in pragul desfiintarii din cauza indiferentei alesilor locali. Se pare ca totul este cauzat de lipsa investitiilor. Conform reprezentantilor Regiei Autonome de Gospodarie Comunala si Locativa (RAGCL) Pascani, in prezent, Serviciul Transport are in parcul auto doar noua autobuze. Mai mult, din cauza vechimii mai mare de 15 ani, aproape zilnic exista cate un autobuz care necesita reparatii, piesele de schimb fiind foarte scumpe. Practic, pe an ce trece, in parcul auto scade numarul autobuzelor. In pofida acestui fapt, alesii locali trateaza problema cu superficialitate. Marinicol Savoaia, directorul RAGCL, a avertizat ca reprezentantii municipiului trebuie sa gaseasca rapid solutii pentru salvarea transportului. "Pentru Serviciul Transport trebuie gasita urgent o solutie. Regia este subordonata Consiliului Local, deci acesta decide viitorul transportului local. Orasul Pascani va fi mort daca nu se rezolva problema transportului. Transportul o sa il mai duc anul asta, dar nici acest lucru nu-l garantez. Nu stiu cat te poti tarai cu cateva autobuze antice", a spus directorul Savoaia.
Pentru a fi mai convingator fata de situatia dezastruoasa de la sectorul transport, Savoaia le-a prezentat consilierilor locali situatia transportului chiar la ultima sedinta. "Sunt intr-o situatie disperata. Sper sa se gaseasca fonduri pentru ca transportul sa supravietuiasca. Nu conteaza ca sunt fonduri structurale sau de la bugetul local sau de la cel judetean, doar sa stiu ca se investeste in transport. De ani de zile va tot spun despre problema cu autobuzele. Este de datoria Consiliului Local sa se ocupe de acest lucru. Ajutati-ma! Autobuzele existente in parcul auto au peste 15 ani vechime, consumul este mare, iar piesele de schimb sunt scumpe. Trebuie sa achizitionam autobuze noi cat mai repede", s-a plans Savoaia alesilor locali.

Consilierii, dezinteresati de acest capitol

Cu toate ca este de datoria lor sa aiba grija de transportul pascanean, alesii locali nu par sa se gandeasca deloc la acest lucru. De altfel, transportul este in criza de cel putin patru ani. Cel care a realizat si adus la cunostinta consilierilor ca transportul are pierderi a fost directorul Marinicol Savoaia. Ori de cate ori a fost invitat in cadrul sedintelor, acesta le-a cerut consilierilor sa cumpere autobuze noi. Numai ca alesii niciodata nu au luat o masura concreta. In schimb, au avut timp sa concesioneze aproape tot orasul, majoritatea spatiilor comerciale si terenurilor fiind date politicienilor pe sume modice. Destul de ingrijorat de ce se intampla la RAGCL s-a aratat si Dorin Nechifor, directorul Oficiului Prefectural Pascani. "De doi ani de zile s-a tot discutat in sedintele Consiliului Local despre reabilitarea transportului, dar nu s-a facut nimic. Ar trebui, totusi, sa se ia o data o masura ferma. In ce ma priveste pe mine, eu sunt de parere ca Serviciul Transport ar trebui sa fie externalizat", a comentat Nechifor.
De altfel, problema externalizarii serviciului transport a fost singura care s-a mai discutat in cadrul sedintelor Consiliului Local. Multi dintre consilierii locali au fost de parere ca serviciul trebuie externalizat. Nu de aceeasi parere sunt si reprezentantii RAGCL. "Ar fi ceva unic in tara daca Serviciul Transport din cadrul Regiei va fi externalizat. Consilierii locali ar trebui sa se implice mai mult. Regia apartine Consiliului Local din Pascani. Acolo se poate decide soarta transportului", a declarat Adrian Centea, seful Oficiului de Calcul din cadrul RAGCL.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4038 (s) | 24 queries | Mysql time :0.292282 (s)