News Flash:

Patriarhul Teoctist va deveni Doctor Honoris Causa la Iasi

4 Septembrie 2005
832 Vizualizari | 0 Comentarii
Оnalt Prea Fericitul Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, va primi, pe 13 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Alexandru Ioan Cuza". Acordarea titlului a fost aprobata la sedinta Senatului Universitatii, la propunerea Facultatii de Teologie Ortodoxa si a ОPS Parintele Daniel, Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. "Evenimentul, care are loc оn acelasi an оn care Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist оmplineste 90 de ani, este expresia cooperarii stranse dintre Biserica si Universitate, doua institutii fundamentale care au vocatia comuna de a pastra si promova, оn timp, identitatea culturala si spirituala a spatiului romanesc", a precizat Dumitru Oprea, rector la Universitatea Al. I. Cuza. Viata Parintelui Teoctist alaturi de cele sfinte a inceput in anul 1928, cand a intrat ca frate la schitul Sihastria Voronei, iar in urmatorul an a fost admis la Seminarul Monahal de la Manastirea Neamt. Intre anii 1932 si 1940 a urmat cursurile Seminarului Teologic Monahal de la Manastirea Cernica si, intre timp, pe 6 august 1935, a primit numele de Teoctist. Cursurile Facultatii de Teologie au fost urmate de Parintele Teoctist in perioada 1940 – 1944, la Universitatea din Bucuresti, unde a obtinut in 1945 licenta in Teologie cu calificativul magna cum laudae. Tot in 1945 este hirotonit ieromonah la Catedrala Mitropolitana din Iasi, iar cu un an mai tarziu este numit mare ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iasi. Incepand cu anul 1948, functiile obtinute de Parintele Teoctist sunt tot mai sus pe scara ierarhica a Bisericii Ortodoxe, in 1948 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. In anul 1986 a primit cea mai inalta functie in cadrul Bisericii Ortodoxe, cea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
(C.A.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 22 queries | Mysql time :0.047983 (s)