News Flash:

Patronii Iasitex si Remar se bat pentru Electroputere

4 Iunie 2007
1048 Vizualizari | 0 Comentarii
• Alaturi de o firma din Arabia Saudita, in cursa finala pentru cumpararea SC Electroputere SA Craiova au acces si patronul de la SC Iasitex SA Iasi, alaturi de proprietarii SC Remar SA Pascani
Maine se decide privatizarea SC Electroputere SA Craiova. Alaturi de o firma din Arabia Saudita, in cursa finala au intrat si patronul de la SC Iasitex SA Iasi, alaturi de proprietarii SC Remar SA Pascani. In procesul de privatizare a Electroputere Craiova au ramas trei ofertanti, respectiv SC A5 Invest SRL Caransebes, controlata de Stefan Vuza, patronul Iasitex SA Iasi, SC Grup Feroviar Roman SA, actionarul majoritar de la Remar SA Pascani, alaturi de Al Arrab Contracting Company Limited din Arabia Saudita. Pana la sfarsitul lunii trecute, comisia de privatizare a desfasurat in paralel cu cei trei ofertanti, negocieri pentru imbunatatirea ofertelor financiare si tehnice depuse, urmand ca ofertele finale, imbunatatite si irevocabile, sa fie prezentate pe data de 5 iunie, adica maine. Ulterior, comisia de negociere va aplica grila de punctaj prevazuta in dosarul de prezentare pentru a stabili ofertantul castigator cu care se va negocia contractul de vanzare - cumparare de actiuni. "Dupa analizarea documentelor de participare au fost eliminati, doi ofertanti, respectiv SC Vienna International Holding SRL Bucuresti si Peeker Atomic Energy System INC. Colorado. Comisia de negociere a hotarat eliminarea, deoarece documentele de participare nu au indeplinit conditiile legale si cele din dosarul de prezentare achizitionat", sustin reprezentantii AVAS intr-un comunicat. Cele 78.009.632 actiuni ale Electroputere SA Craiova reprezinta 62,82 la suta din capitalul social si vor fi vandute prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile. Aceasta este cea de-a sasea lansare la privatizare a unitatii craiovene al carei principal obiect de activitate este productia de motoare, generatoare si transformatoare electrice. Electroputere SA Craiova a fost fondata la 1 septembrie 1949 producand echipamente pentru domeniul energetic si transportul feroviar. In 1990 s-a divizat in 7 societati comerciale, iar in 1994 acestea s-au reunit in actualul holding SC Electroputere SA. In prezent, Electroputere SA Craiova are in componenta patru divizii de productie, Aparataj electric, Masini electrice rotative, Transformatoare de putere si Vehicule feroviare si urbane, o divizie de Servicii generale si fabricile: Scule, dispozitive, verificatoare, Piese turnate si forjate, precum si Reparatii si modernizari de masini unelte si instalatii tehnologice. Atat patronul de la Iasitex SA, cat si cel al SC Grup Feroviar Roman SA, au in cadrul grupurilor unitati de profil. A5 Impex SRL Caransebes este specializata pe intermedieri in comert cu masini, echipamente industriale, nave si avioane, in timp ce prin SC Remar SA Pascani, Grup Feroviar Roman SA ocupa un segment important in reparatiile de locomotive si materialului rulant.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1391 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033897 (s)