News Flash:

Patru din zece romani traiesc de la o luna la alta

29 Aprilie 2010
645 Vizualizari | 1 Comentarii
La inceputul lui 2009, doua treimi dintre respondentii unui studiu 360insight privind obiceiurile de consum spuneau ca nu au informatii concrete despre criza si nu stiu exact ce inseamna aceasta. In prezent, aproape doua treimi dintre romani sunt afectati in mare, sau in foarte mare masura de ea.

In momentul de fata, un sfert dintre romani sustin ca banii nu le mai ajung nici macar pentru strictul necesar, iar patru din zece traiesc de la o luna la alta, scrie Business Magazin.

Diferenta este impresionanta fata de perioada 2006-2007, cand oamenii se imbulzeau la credite, iar traiul pe datorie parea solutia perfecta pentru a face planuri pe termen de cativa ani, a schimba televizorul, masina, apartamentul si chiar a pleca in vacanta in strainatate.

La finele lui 2009, studiile arata ca 10% dintre gospodarii sunt afectate in foarte mare masura de criza economica, iar 50% in mare masura.

Din cele afectate, noua din zece familii sustin ca lipsa banilor a dus la aparitia de certuri in familie, intre soti, intre parinti si copii sau alti membri ai familiei.

In doar 7% din cazuri, lipsurile de ordin financiar si necazurile au facut ca apropierea intre acestia sa creasca, iar ajutorul dat de membrii familiei unii altora sa-i sustina in depasirea crizei.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Andrei  | #104985
Televizoare 3D, IPAD-uri, Laptopuri, la cele mai mici preturi,transport gratuit in toata tara, Garantie de retur in 30 de zile:
http://TV3D-IPAD.TK
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1532 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017926 (s)

loading...