National

Patru indivizi din Baia Mare au bătut un poliţist. Omul legii a fost operat de urgenţă

Publicat: 08 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Patru indivizi din Baia Mare au bătut un poliţist. Omul legii a fost operat de urgenţă
Sfârşit de zi tragic pentru un poliţist din Baia Mare. Omul legii a fost bătut de patru indivizi, după ce maşina sa a fost blocată şi avariată cu un bolovan

Sfârşit de zi tragic pentru un poliţist din Baia Mare. Omul legii a fost bătut de patru indivizi, după ce maşina sa a fost blocată şi avariată cu un bolovan.

Alexandru Vargă, un polițist local din Baia Mare, a mers ieri seară, 7 aprilie 2021, în jurul orei 23:00, să își ia soția de la serviciu. În drum spre casă, pe strada Grănicerilor din Baia Mare, un individ i-a sărit în fața mașinii și a aruncat cu un bolovan.

La doar câteva clipe, a fost blocat de un BMW din care au coborât patru indivizi care l-au bătut într-o manieră cruntă.

Poliţistul din Baia Mare a ajuns de urgenţă la spital, după ce a fost bătut

Polițistul a fost transportat la cea mai apropiată unitate medicală de urgenţă, unde medicii au hotărât să îl opereze, din cauza faptului că a suferit mai mult fracturi la picior.

Din nefericire, în zona respectivă nu sunt camere de supraveghere.

Din primele detalii oferite de oamenii legii, se pare că ar fi vorba de o răzbunare, însă informația nu este confirmată.

”La data de 7 aprilie a.c., la ora 22.06, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că, pe strada Grănicerilor, a avut loc un scandal între mai multe persoane”, au transmis reprezentanții poliției.

Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost făcut de soţia poliţistului. La fața locului, forţele de ordine au identificat apelanta, o femeie în vârstă de 51 ani și pe concubinul acesteia, un bărbat în vârstă de 51 ani, ambii din Baia Mare.

Oamenii legii au deschis un dosar penal

Bărbatul a povestit faptul că, în timp ce se afla la volanul autoturismului sau şi conducea pe strada Grănicerilor, dinspre Mihai Eminescu, a observat o persoană, care a aruncat cu o piatră de dimensiuni mari înspre mașina sa. Mai apoi, aceasta, împreună cu alte trei persoane, l-ar fi agresat pe bărbatul de 51 ani.

Posibilii agresori nu au mai fost găsiți la locul faptei.

Agentul de poliţie a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. A rămas sub supraveghere medicală și pentru investigații de specialitate.

Oamenii legii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar actele întocmite au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, se arată în comunicatul poliției.

Adauga un comentariu