News Flash:

Patru mii de femei bete la volan, in Iasi

7 Septembrie 2009
7322 Vizualizari | 3 Comentarii
Patru mii de femei bete la volan in Iasi
• In ultima perioada, aproximativ 4000 de soferite s-au ales cu amenzi usturatoare pentru ca au apasat pedala de acceleratie mai tare sau au urcat la volan dupa ce au consumat bauturi alcoolice •In topul celor mai incalcate reguli de circulatie de catre femei se afla lipsa centurii de siguranta, vorbitul la telefon, dar si sofatul sub influenta bauturilor alcoolice • Cinci-sase femei sunt implicate, zilnic, in tamponari
Talentul sexului slab in ale condusului nu este un mit, ci poate fi oricand testat pe strazile orasului. In mod cert, femeile sunt cele mai blamate pentru ca fie conduc prea incet, fie nu stiu sa faca parcare laterala, nu au orientare in spatiu sau nu stau bine la volan. "Treci la cratita!" a devenit un fel de salut al soferilor barbati pentru femeile de la volan, intalnite in trafic. Acestia le acuza pe doamne si domnisoare ca sunt un pericol public pe strazile orasului. Desi acestea depun eforturi importante pentru a scapa de amenda, oamenii legii nu se lasa induplecati, iar amenzile curg pe banda rulanta. Mai mult, pentru ca au sfidat unele reguli de circulatie, soferitele au ramas fara permis auto sau fara certificatul de inmatriculare. De la inceputul anului, peste 3.948 de soferite s-au ales cu amenzi usturatoare pentru incalcarea regulilor de circulatie, ca urmare a unor actiuni facute de oamenii legii pentru disciplinarea participantilor la trafic. Cu alte cuvinte, 15 la suta din numarul total de contravenienti sunt femei. "De la inceputul anului si pana in prezent, au fost intocmite 3.948 de procese verbale pe numele femeilor. S-a constatat o crestere importanta a numarului de sanctiuni aplicate, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand au fost aplicate 1.400 de amenzi", a declarat subcomisarul Ioan Manole, ofiter din cadrul Serviciului Politiei Rutiere. Baute la volan Soferitele din municipiul Iasi trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare atunci cand ies pe strazile orasului. Barbatii ieseni uita de bunele maniere la volan si nu fac distinctia intre sexe atunci cand masina unei doamne se strica intr-o intersectie. Principalele acuzatii aduse reprezentantelor sexului slab aflate la volan sunt fie ca acestea circula prea incet, fie ca uita sa semnalizeze atunci cand schimba banda de mers, pe care oricum nu se inscriu corect, ori, daca opresc la semafor, "uita sa mai plece". Abaterile pentru care soferitele au intrat in posesia unor amenzi usturatoare nu cunosc limite. In topul celor mai incalcate reguli de circulatie de catre femei sunt lipsa centurii de siguranta, vorbitul la telefon, dar si sofatul sub influenta bauturilor alcoolice. Pentru multe soferite, centura de siguranta este un lucru absolut strain, fapt dovedit de numarul proceselor verbale intocmite. Astfel, peste 719 soferite au fost amendate pentru ca nu purtau centura de siguranta si asta sub pretextul ca nu se asorteaza cu vestimentatia. Vorbitul la telefonul le mai da batai de cap reprezentantelor sexului frumos, care se mentin astfel pe pozitie. Peste 215 soferite au fost sanctionate numai pentru ca vorbeau la telefon in timpul condusului. Nici la capitolul viteza, soferitele nu stau mai rau, fiind considerat "punctul forte" al femeilor. Marturie stau cele peste 930 de amenzi aplicate soferitelor care au uitat ca strazile municipiului si judetului nu sunt piste de concurs. Astfel, 625 au depasit viteza cu 10-20 km/ora, 272 cu 21-30km/ora si alte 22 cu 41-50 km/ora. Deloc neglijabil este si numarul femeilor care consuma bauturi alcoolice si apoi se urca la volan. Astfel, cateva zeci de amenzi au fost date pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice. Acestea se ademenesc cu licori bahice, uitand cu desavarsire ca trebuie sa urce la volan. De asemenea, printre cele mai populare abateri de la regulile de circulatie sunt trecerea pe culoarea rosie a semaforului si stationarile neregulamentare. "Abaterile pentru care au fost sanctionate o buna parte din femeile aflate la volan sunt lipsa centurii de siguranta, dar si vorbitul la telefon. Au fost cazuri in care femeile au fost sanctionate pentru depasirea vitezei legale sau neacordare de prioritate pietonilor sau vehiculelor", a mentionat subcomisarul Ioan Manole. Potrivit oamenilor legii, segmentul de varsta predispus la astfel de peripetii este cuprins intre 20 si 35 ani. Desi se pot lauda ca nu au fost implicate intr-un numar impresionant de accidente cu victime, acestea fac coada la Biroul Tamponari. Zilnic, cinci-sase femei sunt implicate in evenimente rutiere fara victime.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

piticul  | #79701
dar ce faceti cu vasnicii barbatii care claxoneaza permanent - cate amenzi ati apilcat celor care nu stiu ca in orasul iasi nu se claxoneraza
EVA  | #79702
Ce minciuna gogonata,Ala Ichim! Sunt 4000 de soferite in tot judetul? Am vazut ca te ataca rau forumistii, ai o problema?
soferita  | #79703
Ce urat si neprofesionist sa jignesti aiurea atatea persoane! Ce diferenta intre titlu si continut! De fapt aproape patru mii este numarul total de soferite sanctionate, in timp ce din cauza alcoolului au fost amendate cateva zeci! Cred ca e o mare diferenta. Ca sa nu mai vorbim despre ce inseamna beat. Eu nu am vazut femei bete la volan.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015830 (s)