Razboi în Ucraina

Patru rachete rusești au lovit Odesa

Publicat: 07 mai 2022
Patru rachete rusești au lovit Odesa

Rusia a tras sâmbătă patru rachete de croazieră asupra orașului Odesa din sudul țării, potrivit administrației militare regionale ucrainene, conform CNN.

Inamicul continuă nu doar distrugerea fizică a infrastructurii regiunii, ci și presiunea psihologică asupra populației civile, a declarat Comandamentul Operațional (Sud) al armatei ucrainene, care a precizat că nu s-au înregistrat victime.

Administrația militară regională a postat, de asemenea, o înregistrare video realizată cu o dronă care pretinde că arată un atac împotriva unei nave de patrulare rusești în Marea Neagră.

În ultimele zile, unități ale forțelor aeriene ucrainene au efectuat mai multe lovituri împotriva pozițiilor rusești de pe Insula Șerpilor, ocupată de Rusia, în largul coastei Crimeei.

Marți, forțele armate ucrainene au declarat că au lovit cel puțin două poziții militare rusești de acolo folosind o dronă militară Bayraktar UAV.

Între timp, Programul alimentar mondial al ONU a cerut redeschiderea porturilor din Odesa pentru a contribui la limitarea crizei globale a foametei.




Adauga un comentariu