News Flash:

Patru tineri acuzati de acte de terorism au fost liberati

4 Noiembrie 2005
1348 Vizualizari | 0 Comentarii
•Curtea de Apel Iasi a respins recursul formulat de procurori impotriva deciziei Tribunalului Iasi prin care s-a dispus inlocuirea masurii arestului preventiv cu obligativitatea de a nu parasi tara pentru cei patru acuzati din dosarul Grenadierul •La ultimul termen de judecata, procurorul a propus infiintarea unui complet de judecata special pentru acest dosar •Patru tineri au fost trimisi in judecata, fiind acuzati ca au aruncat in aer o pizzerie din Turda

Judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au dispus ieri liberarea din arest preventiv a celor patru acuzati din Dosarul Grenadierul. Procurorii sustin, in rechizitoriul intocmit, ca inculpatii au pus la cale un atentat cu grenada intr-o pizzerie din Turda. Magistratii au inlocuit masura de arest cu obligatia de a nu parasi tara. Ieri dupa-amiaza, Mihai Moldovan si Victor Zagrean, doi dintre cei patru acuzati, au fost liberati din Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi, iar pentru Ovidiu Vancea si Victor Zagrean s-a dispus procedura de liberare din Penitenciarul Jilava Bucuresti. Toate acestea s-au intamplat dupa ce judecatorii de la Tribunalul Iasi au dispus inlocuirea masurii de arest preventiv, iar procurorii au facut recurs la instanta superioara din Iasi. La ultimul termen de judecata a fost audiat martorul Mircea Oprea, un taximetrist din Bucuresti care a sustinut ca nu intelege care este motivul pentru care a fost chemat in fata instantei de judecata. De asemenea, procurorul de sedinta, Sorin Calin, a propus instantei de judecata crearea unui complet special care sa se ocupe doar de acest dosar, pentru ca procesul sa fie finalizat cat mai repede. Propunerea procurorului este binevenita, pentru ca din primavara si pana in momentul de fata lucrurile nu s-au miscat aproape deloc in acest dosar in care procurorii prezinta acuzatiile de terorism aduse celor patru tineri din Turda. Cei patru acuzati au fost arestati in luna ianuarie a anului 2004, iar dosarul a fost stramutat de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Iasi in primavara acestui an. Principalele probe care au stat la baza arestarii preventive a acestora sunt declaratiile date de doi martori, respectiv Gheorghe Moldovan si Roja Ovidiu. Primul dintre acestia este arestat in Penitenciarul Targu Mures, iar cel de-al doilea este informatorul comisarului Herdea Rus, seful Serviciului Judiciar din cadrul Inspectoratului de Politie Cluj. Cu toate ca au trecut aproape doi ani de la petrecerea atentatului de la pizzeria Pharaon din Turda, instantele de judecata nu i-au audiat niciodata pe acesti doi martori. "De la data luarii masurii arestarii a trecut un interval de un an si zece luni, existand tendinta transformarii unei masuri private de libertate, prin durata ei, intr-o executare a pedepsei", a declarat avocatul Ionel Nechita, de la Societatea Civila Profesionala de Avocati Gheorghiu & Nechita. Conform datelor furnizate in rechizitoriu, cei patru au folosit o grenada pentru a se razbuna pe Otves Gheorghe, poreclit Gagarin, patronul pizzeriei. La momentul atentatului, in local se aflau 20 de persoane, care au scapat cu viata. Potrivit anchetatorilor, totul a pornit de la un scandal intre doua clanuri rivale, unul condus de Gagarin si unul condus de Vancea.
Catalin BOACNA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2703 (s) | 22 queries | Mysql time :0.093755 (s)