News Flash:

Patruzeci de ieseni au ajuns la spital cu rani pe tot corpul

13 Iunie 2006
896 Vizualizari | 0 Comentarii
In numai doua zile, 40 de ieseni au fost transportati la Spitalul de Urgente cu plagi pe brate, antebrate, abdomen, picioare. Multi dintre acestia au necesitat spitalizare, deoarece plagile provocate de lama, sticla, fierastrau electric au sectionat vase importante de sange si nervi. Toti pacientii sunt barbati, cu varste cuprinse intre 24 si 67 de ani. Timp de doua zile, Serviciul de chirurgie plastica si reparatorie a fost supraaglomerat, iar medicii au fost nevoiti sa faca sutura dupa sutura. Putini dintre pacienti au necesitat interventie chirurgicala. De exemplu, Mihai Chirica, in varsta de 38 de ani, a venit la spital cu burta taiata, dupa ce lama de la ferastraul electric cu ajutorul caruia taia un lemn i-a sarit peste abdomen. "Nu putem spune ca exista anumite motive. Este cald, lumea lucreaza mult pe langa casa si se intampla foarte multe accidente. Serviciul de chirurgie plastica a fost foarte aglomerat in aceste zile. Pot sa spun ca spun ca medicii de garda din acest serviciu au suturat aproape non-stop. Daca in alte zile avem maximum cinci-sase plagi, in doua zile am avut 40 de cazuri. Unii si-au taiat tendoanele, altii vase importante de sange, nervii. Doar un singur pacient a venit cu artera de la mana dreapta sectionata dupa ce a tras cu pumnul intr-un geam. Acesta a incercat sa se sinucida pe fondul consumului de alcool. Chiar daca am avut 40 de pacienti, nici unul dintre acestia nu a venit la noi in stare grava", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente de la spitalul amintit.
(M.O.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1538 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031289 (s)