News Flash:

Pe un "tapsan" comunal bun doar de pascut vitele

17 Septembrie 2001
1150 Vizualizari | 0 Comentarii
Favoritii lui "Simi" reusesc un nou "+3" la adevar

•Gloria Zemes - Poli Unirea Iasi 0-2 (0-2)

Dupa venirea lui Vasile Simionas la echipa din dealul Copoului, Poli Unirea a reusit trei victorii consecutive si noua "boabe" in portile adverse, fara a incasa nici un gol. Ultima reusita s-a petrecut sambata, in comuna Zemes, de langa Moinesti, acolo unde Gloria din localitate era codasa ierarhiei pana in acest moment. Iesenii au reusit cele doua goluri ale victoriei in ultimele minute ale primei reprizei, atunci cand Tiron (43') si Dobrea (45') au reusit sa perforeze poarta lui Ciuhat. La primul dintre ele, dupa o centrare in careul gazdelor si dupa ce un fundas al echipei Gloria a fost "pacalit" de Tiron, ultimul a deschis scorul in contul oaspetilor (1-0 pentru Poli Unirea). In ultimul minut dinaintea pauzei, dupa "un-doi" cu acelasi Tiron, atacantul iesean Dobrea scapa singur spre poarta adversa si stabileste scorul final (2-0 pentru oaspeti). Iesenii au avut si alte ocazii mari de gol, dar aceste oportunitati au fost ratate. In min. 87, Gloria poate reduce din handicap, dar Nelu Campeanu scoate excelent o minge trimisa cu capul, in urma unei lovituri libere, la coltul lung al propriei porti. La final, sa mai remarcam calitatea proasta a terenului, acolo unde doar vitele s-ar fi simtit in elementul lor, la pascut, dar si jocul dur al gazdelor, ieseanul Brighiu resimtindu-se dupa meci. Au arbitrat foarte bine brigada formata din C. Valimareanu (Bucuresti) - Cl. Furnica si L. Ilies (ambii din Brasov), observatorul partidei fiind L. Vargatu (Braila). Cele doua combatante au prezentat urmatoarele formule de echipa:
- Gloria Zemes: Ciuhat - Vargheli, Pintilie, Andrei, Pascu - Ailincai, Belciu, Coman, Vatavu - Cruceanu (cel mai bun jucator al gazdelor), Bobu.
- Poli Unirea Iasi: Campeanu - Gheban, Petrache, Adrian Ilie, Andrus, Danut Munteanu - Cristea (excelent si in acest joc in deplasare), Dragoi, Tiron (Boghean 85') - Dobrea (Capusa 70'), Brighiu (Medeleanu 73').
Pentru doua "galbene", au fost eliminati jucatorii Ailincai (51'), respectiv Gheban (71'). Partida de la Zemes a fost vizionata de circa 200 de spectatori, 50 dintre ei fiind insa ieseni, veniti la meci cu un autocar si doua masini Aro puse la dispozitia "fanilor" de catre conducerea clubului din dealul Copoului.
Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1448 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021655 (s)