News Flash:

Pedeapsa blanda pentru cel mai neindemanatic hot

30 Aprilie 2001
827 Vizualizari | 0 Comentarii
•Vasile Teclea a incercat de trei ori sa fure nimicuri din magazine

Un hot fara pic de talent, care s-a incapatanat sa fure cu toate ca era prins de fiecare data, a primit doar un an si doua luni de puscarie, si asta pentru ca nu s-a prezentat la proces. Vasile Teclea (25 de ani), fara un domiciliu stabil, a fost acuzat ca, in toamna anului 1999, a incercat sa fure in trei randuri din diferite magazine din Iasi, intr-unul dintre acestea agresand-o pe o vanzatoare. Pe 2 octombrie 1999, Vasile Teclea a intrat intr-un magazin de muzica din Centrul Civic, de unde a luat de pe raft o caseta video, pe care a ascuns-o sub pulover. El a fost observat de supraveghetori si oprit la casa, unde i s-a luat caseta si a fost chemata Politia. Hotul a fost retinut cateva ore pentru cercetari si apoi eliberat. Pe 29 octombrie, Vasile Teclea si-a incercat norocul si la Hala Centrala, furand din autoservire un borcan cu ness. Mai apoi a pus in cos o punga cu sare, cu care a trecut pe la casa sa o plateasca. O vanzatoare il observase inca din momentul in care ascunsese nessul in geaca, asa ca i-a cerut sa scoata borcanul furat. Vasile Teclea a lasat prada dupa ce a facut scandal in autoservire, injurand-o si imbrancind-o pe vanzatoarea respectiva. In ziua de 24 noiembrie, Vasile Teclea a intrat intr-un magazin de confectii scumpe din Piata Unirii, de unde a incercat sa fure un tricou. Ca de obicei, a fost observat si i s-a luat marfa pe care o furase. Vasile Teclea a fost trimis in judecata in stare de libertate, la inceputul anului trecut, fiind acuzat de furt si talharie. Deoarece locuia pe la gazde ocazionale, el nu cunostea termenele de prezentare la proces si nici Tribunalul nu stia unde sa-l citeze. In consecinta, Vasile Teclea a venit la procesul in care era inculpat de-abia pe 6 februarie 2001, cand a fost si arestat de instanta. Neindemanaticul hot a recunoscut toate esecurile, mai putin faptul ca ar fi agresat-o pe vanzatoarea de la Hala Centrala. Vasile Teclea a fost gasit vinovat de comiterea ambelor infractiuni si a primit o pedeapsa coborata cum mult sub minim, respectiv un an si doua luni de puscarie.
Dan ISTRATE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018620 (s)

loading...