News Flash:

Pedelistii vor o fundatie pentru parcari

1 Septembrie 2010
1107 Vizualizari | 2 Comentarii
Ieri, viceprimarul PD-L Gabriel Grigore a precizat ca, impreuna cu colegii de partid din Consiliul Local, nu va vota propunerea executivului de a concesiona, catre firmele private, toate parcarile din oras. Edilul a precizat ca municipalitatea ar trebui sa gestioneze serviciul, iar banii sa fie folositi pentru crearea unor noi locuri de parcare. "Vom vota doar daca banii vor merge spre noi locuri de parcare. Vrem sa propunem alt proiect de hotarare. Am putea merge pe ideea infiintarii unei fundatii, care sa gestioneze aceasta activitate. Forma actuala nu este acceptata", a spus Grigore. Conform proiectului de hotarare, toate parcarile din oras vor fi concesionate catre privati. "Sistemul se aplica în municipiul Iasi, în zone delimitate prin indicatoare de circulatie "PARCARE CU PLATA", precum si prin marcaje rutiere, însotite de aditionalul cu tariful orar, orarul de functionare, modul de achitare a taxei. Primaria va pune la dispozitia concesionarului planuri (schite) cu delimitarea exacta a locurilor de parcare, care vor fi aprobate de Comisia Municipala de Circulatie. Parcarea autovehiculelor în locurile de parcare aprobate si semnalizate este regulamentara daca conducatorul auto respecta prevederile din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 195 / 2002 privind circulatia pe drumurile publice si îndeplineste cumulativ urmatoarele obligatii: achitarea contravalorii timpului de parcare, prin achizitionarea de tichete sau abonamente de parcare înainte de ocuparea locului de parcare sau în maxim 5 minute de la oprire, functie de tipul de dispozitiv instalat pentru gestionarea parcarii, sau prin taxare directa de catre operator, achizitionarea de cartele magnetice de la punctul de control acces, aflat la intrarea în parcare, pentru parcarile prevazute cu bariere, ocuparea unui loc de parcare regulamentar, pozitionarea autovehiculului în limitele marcajului rutier care delimiteaza zona de parcare", se arata in proiectul de hotarare. Tarifele de parcare pentru autovehicule sunt exprimate valoric, in raport cu tariful orar pentru o ora de parcare in zona. Astfel, pentru zona 0 tariful este de 1,5 lei pentru 30 minute, pentru zona I, 0,75 lei, 30 minute, iar pentru zona II, 0,75 lei, 60 de minute. Locatarii din imobile pot achizitiona abonamente lunare, in valoare de 80 lei, pentru zona 0, 40 lei, pentru zona I, si 20 lei, pentru zona II. Soferii vor putea achizitiona tichete de la operator sau prin distribuitoare de tichete. Vor fi distribuite tichete verzi, galbene sau rosii, in functie de zona.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

XXL  | #121119
Cu fundatie sau fara fundatie cel mai important este cine va face controlul si cum se va realiza gestiunea moderna.

Este vorba de cca 3000 locuri de parcare cu plata si de cca 7000 la 10'000 locuri de stationare pe marginea strazii si intre blocuri.
Marian  | #121273
Bineinteles ca ne vom tzigani iar si vom face cozi la portile cu telecomanda ... ca nu se putea adopta o metoda mai simpla cum ar fi taxatorul individual cu fise .... Ca nu era greu sa bagi 6 fise .... ptr o ora. Trebuie sa iei tichete ... de la GHISEU ... ca mai trebuia o coada pe undeva ... nu???
Comunistilor comunitari!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3581 (s) | 22 queries | Mysql time :0.243547 (s)