National

Pedofili reţinuţi în Bucureşti: Au violat mai mulţi băieţi cu vârste între 12 şi 17 ani! – VIDEO

Publicat: 13 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pedofili reţinuţi în Bucureşti Au violat mai mulţi băieţi cu vârste între 12 şi 17 ani - VIDEO
Pedofili ridicați de polițiști

Doi pedofili au fost reţinuţi în Bucureşti. Aceștia sunt acuzați că au violat mai mulţi băieţi cu vârste între 12 şi 17 ani.

Doi bărbaţi de 56 şi 45 de ani au fost reţinuţi, iar un al treilea, de 48 de ani, este cercetat în libertate într-un dosar de viol, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor. Victimele celor trei sunt mai mulţi băieţi minori.

„În perioada iulie-noiembrie 2020, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sector 1, în baza unei sesizări din oficiu, au făcut investigaţii cu privire la un bărbat în vârstă de 56 ani, suspect de săvârșirea mai multor infracțiuni de viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală, fapte ce ar fi fost săvârșite asupra mai multor minori, proveniți dintr-o familie dezorganizată”, au declarat reprezentanții Poliţia Capitalei.

Alți doi bărbați acuzați de pedofilie

Cu ocazia anchetei au fost obţinute date şi indicii potrivit cărora alţi doi bărbaţi, de 45 şi respectiv 48 de ani, sunt acuzaţi că au profitat de copii, întreţinând relaţii sexuale cu ei.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că aceștia, profitând de starea familială a minorilor, băieți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, i-ar fi agresat sexual”, mai spun reprezentanții Poliției Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Dascăl bisericesc, arestat pentru violarea repetată a unei fetiţe de 10 ani!

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, Ioan C., dintr-o localitate din județul Neamț, fost cântăreţ bisericesc, a fost arestat preventiv după ce a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

Victima pedofilului a fost o fetiţă de 10 ani, acesta fiind agresată sexual în repetate rânduri. Potrivit procurorurilor, în perioada 2019 -2020, când minora avea doar 9 ani, bărbatul a ademenit copila cu sume modice de bani, 10-20 de lei şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale.

Despre comportamentul bărbatului s-a aflat prin sat, iar fetiţa ar fi fost consiliată psihologic, iar la un moment dat copila a detaliat ceea ce s-a petrecut. După sesizarea organelor judiciare, pedofilul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar magistraţii de la Judecătoria Piatra Neamţ au decis privarea de libertate.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. Ion, aflat în stare de reţinere (…), cercetat în dosarul penal nr. 368/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată (…), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.11.2020 şi până la data 09.12.2020, inclusiv“, conform Judecătoriei Piatra Neamţ.

Riscă până la 12 ani de închisoare

Bărbatul a depus o cerere prin care solicită înlocuirea arestului cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Urmează ca o soluţie definitivă în ceea ce priveşte cererea acuzatului să fie pronunţată, zilele viitoare, de către magistraţii de la Tribunalul Neamţ. Inculpatul  este căsătorit, are doi copii majori, care lucrează în străinătate, în Italia. Articolul 218 din Noul Cod Penal prevede că raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Numai că, în cazul în care victima este minoră, sancţiunea este între 5 şi 12 ani.

Altfel, Ioan C. şi-a pierdut calitatea de cântăreţ bisericesc la biserica din localitatea unde locuiește în urma unei aventuri amoroase.Consătenii nu au fost de acord cu aventurile amoroase ale acestuia. După acest episod, el a ajuns la un schit din zonă, unde a prestat tot ca dascăl.

 

Adauga un comentariu