News Flash:

Pedofilul ucigas a fost trimis in judecata

29 Iunie 2000
704 Vizualizari | 0 Comentarii
•Lista victimelor lui Viorel Chirila cuprinde sapte nume •Alti copii au fost la un pas de moarte in urma agresiunilor •Infractorul este acuzat de omor deosebit de grav prin cruzime

Procurorul criminalist Vasile Pretula a finalizat rechizitoriul in cazul pedofilului ucigas Viorel Chirila. Individul a fost trimis in judecata pentru lipsire de libertate, raporturi sexuale cu persoane de acelasi sex, talharie, tentativa de omor si omor deosebit de grav prin cruzime. Reamintim cititorilor nostri ca cel mai vanat pedofil din Iasi a ucis un copil pe 16 februarie, in padurea Caprita din zona Bucium. Cadavrul lui Andrei Adrian Cutca a fost gasit pe 1 martie de catre un muncitor de la o ferma din zona. A fost alertata Politia si abia a doua zi, in urma autopsiei, s-a constatat ca elevul in varsta de 15 ani a fost ucis, dupa ce a fost violat. Copilul a decedat pentru ca violatorul i-a introdus in anus un bat, ceea ce a provocat o ruptura de rect. Andrei Adrian Cutca a vomitat si si-a inghitit regurgitatul, inecandu-se. Din momentul stabilirii acestor aspecte, a fost inceputa cea mai complexa ancheta din istoria IPJ Iasi, in timpul careia au fost luate declaratii de la mii de persoane, majoritatea boschetari. La circa doua luni dupa gasirea cadavrului in padure, datorita unor informatii furnizate de un copil violat in acelasi mod ca si Cutca (martor indicat Politiei de ZIUA DE IASI), a fost retinut Viorel Chirila. La inceput, politistii nu au banuit ce are pe constiinta acesta, dar pe masura ce erau stranse probe s-a aratat adevarata fata a individului. Viorel Chirila a dat dovada de o cruzime iesita din comun, a violat nu mai putin de sapte copii, viata catorva dintre ei fiind pusa in pericol.

Sirul monstruos al agresiunilor

Prima victima stabilita de anchetatori a fost Vasile Adrian Cotu (13 ani), acostat de Chirila pe 19 mai 1998, in jurul orei 15, in Autogara Nasaud (judetul Bistrita). Pedofilul l-a rugat pe copil sa-l ajute sa care niste saci, dar l-a condus in afara localitatii. Acolo, intr-o padure, l-a imobilizat pe copil, i-a legat mainile la spate si l-a violat. Apoi, i-a introdus un bat in anus, punandu-i viata in primejdie. Urmatoarea victima s-a intalnit cu calaul pe 1 mai 1999, in Gara Burdujeni (Suceava). Costel Titianu (12 ani) a fost ademenit prin aceleasi metode de catre Viorel Chirila. Copilul a fost condus pana la intrarea intr-un tunel cu tevi de canalizare unde, chipurile, ar fi trebuit sa se afle trei saci cu cartofi. Dupa ce a intrat in tunel, Chirila l-a amenintat cu un cutit si l-a violat de cateva ori, dupa care l-a supus la tot felul de perversiuni. De la acest copil a luat o curea de pantaloni. Pe 7 iunie 1999, Vasile Ipate (9 ani) a fost ademenit din Gara Pascani in zona Fantanele. Pe camp, pedofilul l-a dezbracat si l-a supus unui raport sexual anal. Cateva zile mai tarziu, pe 19 iunie, in jurul orei 19, Viorel Chirila a actionat pentru prima data in Iasi. El l-a acostat pe Andrei Iulian Obreja (15 ani) in Gara Iasi, l-a lovit cu capul de peretele unei cladiri dupa care l-a transportat in padurea Caprita. Dupa cateva zile de stat in padure, timp in care copilul a fost in permanenta terorizat, pedofilul l-a violat. Noaptea de 23/24 iunie a fost cumplita pentru minorul supus celor mai groaznice chinuri. Spre dimineata, Chirila i-a introdus un bat in anus, ceea ce era sa-i provoace decesul. I-a luat 15.000 de lei gasiti si adidasii, dupa care l-a abandonat. In ziua de 5 septembrie, in trenul Nasaud-Iasi, Viorel Chirila l-a acostat pe Florin Fisc, care mergea la bunica sa, in comuna Pojorata (Suceava). Copilul a incercat sa scape de pedofil, dar acesta s-a tinut de el pana in apropierea casei bunicii. Copilul a intrat in casa, dar Chirila a asteptat sa iasa. L-a rugat atunci sa-i cumpere o sticla de vodca, dupa care i-a cerut sa-i arate un loc in padure unde sa poata dormi. Copilul a plecat cu Chirila spre padure, dar odata ajunsi acolo bestia s-a dezlantuit. Copilul a fost apucat de gat, trantit la pamant si violat pana dimineata. La sfarsit, Chirila i-a luat 5.000 de lei si l-a lasat sa plece. In privinta celei de-a sasea victime, anchetatorii nu au putut stabili cu precizie data violului. Cert este ca Mihai Trofin (13 ani) a fost luat de Chirila din Gara Iasi, tot sub pretextul ca are ceva greu de transportat. Copilul l-a insotit pe violator in padurea Caprita, mergand cu autobuzul 30. Ajunsi acolo, Chirila l-a violat sub amenintarea unui cutit. Cam la fel s-au petrecut faptele si cu Andrei Adrian Cutca, pe care Chirila l-a cunoscut in seara de 16 februarie. Copilul a fost solicitat sa ajute la transportarea unor saci cu cartofi, intr-un local din zona Pietii Nicolina. Cutca a acceptat si au pornit spre padurea Caprita. Chirila si-a cumparat pe drum o sticla cu vodca, din care a baut jumatate cand au ajuns in padure. Aici, Chirila l-a dezbracat pe Cutca, sub amenintarea cutitului, l-a batut si l-a violat. In timpul agresiunii i-a scos cureaua de la pantaloni si i-a facut un lat in jurul gatului, dupa care a legat capatul liber de un copac. La sfarsit, i-a introdus lui Adrian Cutca un bat in anus, din aceasta cauza copilul murind.
Viorel Chirila este necasatorit, fara ocupatie, si nu a mai fost inchis. In timpul expertizei psihiatrice s-a constatat ca el sufera de tulburari de conduita, pe fond de personalitate de tip sociopat, si de debilitate usoara. Din aceasta cauza medicii au decis ca a savarsit faptele cu discernamant. El are 34 de ani si locuia in Iasi. Faptele comise de el se incadreaza la mai multe articole de Codul Penal si este posibil ca in timpul procesului sa fie ceruta pedeapsa cea mai grea. Pentru omor deosebit de grav prin cruzimi poate primi chiar si inchisoare pe viata.
Iulian MOFTEESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1469 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016115 (s)

loading...