News Flash:

Penaltiul otravit

4 Octombrie 2005
1162 Vizualizari | 0 Comentarii
•Rapid Bucuresti - Politehnica Iasi 1-0 (0-0), in etapa a VIII-a a Diviziei A de fotbal •Meciul ar fi trebuit sa se dispute duminica seara, dar a fost amanat din cauza ploii torentiale care a cazut la sfarsitul saptamanii in capitala •Singurul gol al partidei a fost inscris de Lucian Burdujan, in minutul 77, care a transformat din doua incercari o lovitura de la 11 metri acordata aiurea de arbitrul Tiberiu Lajos •La finalul meciului, si jucatorul rapidist Marius Maldarasanu a recunoscut ca nu a fost vorba despre penalty •Acesta este al patrulea meci, in acest debut de campionat, in care impotriva iesenilor se dicteaza un penalty •Campionatul intern se intrerupe pentru doua saptamani, Politehnica jucand in Copou, pe data de 16 octombrie, impotriva echipei Gloria Bistrita

Caseta tehnica a partidei

Rapid Bucuresti - Politehnica Iasi 1-0 (0-0)
Marcator: Lucian Burdujan ('77)
Stadion: Valentin Stanescu - Giulesti
Vreme: inchisa
Gazon: moale
Spectatori: 1.500
Formatii: Rapid Bucuresti: Coman, Perja, Maftei, Rada - Ilyes Robert, Maldarasanu, Badoi, Karamian - Vasilache ('46 Buga), Daniel Niculae ('81 Dica), Constantin ('56 Burdujan). Antrenor: Razvan Lucescu.
Politehnica Iasi: Branet - Toma, Onut, Ilie, Radu Ciobanu, Beceru - Miclea ('46 Mitruc), Gavatorta, Rednic, Onofras ('80 Pacurar) - Vrajitoarea ('62 Bilba). Antrenor: Ionut Popa.
Jucatorul meciului: Cristian Branet.
Arbitri: Tiberiu Lajos - 5, Eduard Crangasu - 7, Adrian Comanescu -7.
Cartonase galbene: Maftei, Burdujan / Adrian Ilie, Bilba, Radu Ciobanu, Onut
Observatori: Dan Petrescu si Valentin Alexandru.

Dupa ce a scapat de ghinionul accidentarilor, antrenorul Ionut Popa a dat peste un alt blestem, acela al loviturilor de la unsprezece metri, care se dicteaza impotriva echipei sale si de care nu se poate descotorosi, in acest debut de campionat. Aseara insa la aceasta serie neagra a pus serios umarul si arbitrul Tiberiu Lajos, care desi a condus bine un joc greu a dictat o lovitura de unsprezece metri inexistenta, la un presupus contact intre Maldarasanu si Ciobanu. De altfel, la finalul partidei, jucatorul rapidist a recunoscut ca nu a fost atins de iesean. "Lajos trebuia sa dea penalty pentru noi in prima repriza, nu la faza din minutul 74, cand eu m-am impiedicat. Recunosc ca nu a fost lovitura de la unsprezece metri", a declarat Maldarasanu. Astfel, Politehnica Iasi a incheiat fara nici un punct seria partidelor cu granzii Diviziei A, Dinamo, Steaua si Rapid, dupa ce a pierdut cu scorul de 1-0 disputa impotriva formatiei pregatite de Razvan Lucescu. Desi nu au fost cu nimic mai prejos decat mai titratii lor adversari, fotbalistii ieseni nu au reusit sa plece cu nici un punct de sub Podul Grant, pierzand inca o data cu scorul de 1-0 dupa o lovitura de la 11 metri. Acesta este al patrulea meci pe care jucatorii din Copou il pierd dupa ce impotriva lor se dicteaza un penalty, dupa jocurile cu Otelul Galati, Dinamo, Steaua si acum Rapid. Meciul ar fi trebuit sa se dispute duminica seara, dar a fost amanat din cauza ploii torentiale care a cazut la sfarsitul saptamanii in capitala.

Ratarile iesenilor

Prima repriza a jocului din Giulesti a fost una anosta, dar indarjita, cele doua echipe anihilandu-se reciproc. In minutul 22, iesenii puteau da lovitura, dar Vrajitoarea a intrat in unghi, dupa ce l-a driblat usor pe Maftei si a sutat pe coltul scurt, in bratele portarului Coman. Replica giulestenilor a venit abia peste un sfert de ora, gazdele ratand trei ocazii importante in decurs de doar 5 minute. Astfel, au trecut pe rand pe langa deschiderea scorului Ilyes, cap pe langa poarta in minutul 36, Daniel Niculae, sut pe langa poarta din pozitie singur cu Branet, doua minute mai tarziu, si acelasi Ilyes, sut peste poarta ieseana in minutul 40. Cu un minut inainte de pauza insa, Poli a avut o dubla ocazie de a intra la cabine in avantaj. In minutul 44, Miclea a centrat in careu si Onofras a reluat spectaculos din foarfeca in Perja. Imediat dupa aceasta faza a urmat un fault rapidist in afara careului, lovitura libera fiind executata repede, Miclea a patruns in careu si a sutat puternic, Coman respingand in corner cu un reflex extraordinar. La reluarea jocului, giulestenii au dominat centrul terenului, dar Poli a reusit sa se apere exact si sa contraatace taios. In minutul 54, Vasilache a sutat din marginea careului, remarcandu-l pe Branet, iar sase minute mai tarziu Adrian Ilie a driblat doi rapidisti si a sutat de la limita careului mare, Coman reusind insa sa apere din nou. Tot oaspetii au mai ratat o ocazie buna de a deschide scorul in minutul 67, cand Bilba a sutat de la 20 metri, iar mingea a trecut putin pe langa poarta lui Coman.

Gafa lui Lajos

Impinsi de la spate de antrenorul Razvan Lucescu, dar si de cei 1.500 spectatori prezenti la meci, gazdele jocului de aseara au ratat o ocazie imensa in minutul 71, cand Branet a scapat mingea dupa un duel aerian cu Daniel Niculae, atacantul rapidist a sutat spre poarta, dar Onut a pus salvator piciorul stang si a respins din fata portii goale. Faza meciului avea sa se petreaca insa in minutul 74, cand arbitrul Lajos a dictat aiurea un penalty, la un presupus contact intre Maldarasanu si Radu Ciobanu. Dupa mai multe imbranceli intre jucatorii celor doua formatii, potoliti cu greu de arbitrul Lajos, Burdujan a executat penaltiul in minutul 77, Branet a respins in fata si acelasi jucator a profitat de adormirea fundasilor ieseni si a trimis balonul in plasa. La acest scor, iesenii au iesit la atac, Ionut Popa a fortat introducand si al doilea varf, pe Marius Pacurar, in locul lui Onofras, dar tot gazdele mai puteau inscrie de cateva ori, izbindu-se insa de zidul ridicat de portarul Cristian Branet, cel mai bun jucator al partidei.

Intrerupere

In minutul 87, Onut a pierdut mingea in fata propriului careu, Burdujan a interceptat si a ramas singur cu Branet, sutul atacantului rapidist fiind blocat cu pieptul de portarul lui Poli Iasi. Astfel, Poli a mai pierdut un meci in care a jucat curajos si in care merita sa obtina macar un punct. Gruparea din Copou a platit insa tribut si de aceasta data neatentiei din careu, acolo unde Radu Ciobanu a comis imprudenta de a intinde la momentul nepotrivit piciorul, creand astfel circumstante pentru acordarea loviturii de la unsprezece metri. Meciul s-a incheiat cu un meleu general, spiritele incingandu-se la finalul partidei, jucatorii fiind cu greu calmati de antrenorii celor doua echipe. Campionatul intern se intrerupe pentru doua saptamani, Politehnica jucand in Copou, pe data de 16 octombrie, impotriva echipei Gloria Bistrita.

Declaratii la finalul partidei:

Razvan Lucescu, antrenor Rapid Bucuresti: "Am stiut inca de la inceput ca vom avea o partida dificila in fata unui adversar incomod. Noi am fost obositi dupa meciul cu Feyenoord si asta s-a vazut in felul in care s-au exprimat jucatorii pe teren. Pana la urma, ma bucur enorm ca am reusit sa castigam, chiar daca ne-am facut singuri greu jocul, ratand foarte mult, din pozitii excelente. Am obtinut trei puncte de care aveam nevoie pentru o pauza linistita, odata cu intreruperea campionatului".

Marius Maldarasanu, jucator Rapid Bucuresti: "Nu am avut o zi prea fericita in meciul impotriva iesenilor. Chiar daca am avut o zi in plus de odihna, ne-a fost foarte greu sa mentinem un nivel ridicat. Am fost obositi si de asta ne bucuram si mai mult ca am obtinut o victorie pretioasa pentru noi. Nu vreau sa comentez arbitrajul, nici sa-l acuz pe Tiberiu Lajos, dar trebuia sa dea penalty pentru noi in prima repriza. La cealalta faza nu a fost vorba despre penalty, eu doar m-am impiedicat".

Ionut Popa, antrenor Politehnica Iasi: "Este al patrulea joc pe care il pierdem din cauza unor penaltiuri. Nu comentez arbitrajul, dar ma intreb si eu ca un om care lucreaza cu oameni ce se intampla de se dicteaza, de fiecare data aproape, impotriva noastra lovituri de la unsprezece metri. Cred ca daca Rapidul nu avea acel penalty noi am fi scos un punct in Giulesti, asa nu ne ramane decat sa ne vedem in continuare de treaba".

Sorin Boca, presedinte Politehnica Iasi: "Suntem multumiti de prestatia baietilor din meciul cu Rapid. Ne-am mobilizat bine si am ratat cele mai multe ocazii, mai ales in prima repriza. Din pacate, iarasi am pierdut din cauza unei lovituri de la unsprezece metri si este foarte frustrant sa-ti dai seama cum iti scapa punctele printre degete, din cauza unor penaltiuri. Acum trebuie sa mergem mai departe si sa ne continuam pregatirea, pentru ca echipa se antreneaza bine si se exprima foarte bine in teren".
Florin BRIAUR
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1994 (s) | 22 queries | Mysql time :0.070976 (s)