News Flash:

Penicilina a invins in deplasarea de la Craiova

15 Decembrie 2008
612 Vizualizari | 0 Comentarii
Victorie mare pentru fetele de la Penicilina Iasi in deplasarea de la Craiova. Penicilina s-a impus mai greu decat o arata scorul in disputa cu SCMU Craiova, scorul final fiind 1-3 in favoarea iesencelor (22-25, 25-20, 13-25, 23-25). La finalul partidei, antrenorul Dan Banu s-a aratat foarte fericit de victoria obtinuta, in conditiile in care din angrenajul echipei a lipsit una din cele mai bune jucatoare, respectiv Olga Pavlova.

"Trebuie sa recunosc ca mi-a fost putin frica de acest meci. Echipa n-a mai jucat fara Olga in acest campionat, dar le-am zis fetelor ca acum este cel mai bun moment sa aratam ca am devenit un grup unit. Important este ca am reusit", a spus antrenorul Dan Banu. Craiovencele au inceput mai bine partida si s-au instalat la conducere. Cu toate astea, voleibalistele moldave au inceput sa contracareze jocul prestat de adversare si sa preia treptat initiativa. Experienta superioara a iesencelor si-a spus din plin cuvantul, iar atacurile Tatianei Ivaniuschkina au pus lucrurile la punct in primul set, incheiat cu avantajul fetelor lui Banu (25-22-n.r.). Actul secund s-a desfasurat cam dupa acelasi scenariu, cu diferenta ca Penicilina n-a mai reusit sa intoarca situatia in favoarea ei, acesta revenind gazdelor, care s-au impus cu scorul de 25-20. Mitanul cu numarul trei a insemnat o revenire a iesencelor, care printr-o dominare accentuata nu au lasat nici o sansa oponentelor, setul revenind Penicilinei cu un necrutator 25-13. Totusi, cel mai disputat a parut a fi actul cu numarul patru, acest set fiind foarte aproape de a reveni oltencelor. Insa iesencele si-au aratat clasa si au reusit intr-un final sa castige setul, si implicit partida, cu scorul de 25-23 si 3-1 la seturi castigate.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1436 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016404 (s)

loading...