News Flash:

Penicilina a pierdut derbiul Moldovei

15 Octombrie 2007
900 Vizualizari | 0 Comentarii
• Penicilina Iasi - Unic Piatra Neamt 1-3 (23-25, 21-25, 25-19, 18-25), in etapa a II-a din cadrul Diviziei A1 de volei feminin • Etapa viitoare, iesencele vor juca in deplasare cu Stiinta Bacau
Doua infrangeri din tot atatea partide disputate: acesta este bilantul echipei de volei feminin Penicilina Iasi in debutul sezonului. Dupa infrangerea din prima runda de pe terenul formatiei CSU Metal Galati, iesencele au pierdut si derbiul Moldovei, cu Unic Piatra Neamt, scor 1-3. Penicilina Iasi resimte din plin lipsa de omogenitate, cele trei straniere avand mult de lucru pentru a se putea intelege pe teren cu noile lor coechipiere. In meciul de duminica, impotriva puternicei Unic Piatra Neamt, noua ridicatoare a iesencelor, Olga Pavlova, a gresit de multe ori pasele decisive, inclusiv mai multe servicii, sarboaica Aleksandra Rankovic nu a prins nici un blocaj ca lumea, iar Olena Yena a spulberat tot pe post de tragatoare, dar a avut unele interventii gresite in linia a doua. In acest conditii, Unic s-a impus in fata Penicilinei in patru acte, cu scorul de 3-1 (25-23, 25-21, 19-25, 25-18), intr-un joc in care mai multi suporteri ai oaspetilor de sub Pietricica au ramas pe dinafara arenei iesene, din lipsa de spatiu (din cate se pare, oficialii Unicului sunt decisi sa-l reclame pe Nicu Roibescu la Federatia Romana de Volei, pentru ca nu a permis accesul suporterilor nemteni in sala). Intr-un joc arbitrat de cuplul bucurestean Toader Corcodel - Cornel Malaxia si observat de George Simulescu, tot din capitala, antrenoarea Cati Covaliciuc a trimis in teren echipa: Olga Pavlova - Aleksandra Rankovic, Olena Yena, Tatiana Popa, Mihaela Ionescu, Valentina Rusu - Ecaterina Lupu (libero). A mai jucat Anca Nicolau. Dupa partida, directorul clubului iesean, Nicu Roibescu, a acuzat cateva decizii ale arbitrului Corcodel din startul partidei. "In debutul partidei, arbitrul Corcodel ne-a dezavantajat in doua faze si asa am pierdut primul set. Si nu-i prima data cand Corcodel ne dezavantajeaza in momentele cheie. Plus ca echipa noastra nu este omogena, iar jucatoarele aduse in aceasta vara din strainatate nu dau inca randamentul scontat. Cred ca pe unele am sa le trimit acasa si am sa caut din nou jucatoare, pentru a face o echipa cu care sa revenim intr-adevar in cupele europene", a acuzat Roibescu. Dupa doua infrangeri consecutive, miercuri, de la ora 18.00, in deplasare, Penicilina se va confrunta cu Stiinta Bacau, o alta grupare de top din voleiul feminin romanesc.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1302 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019160 (s)