News Flash:

Penicilina arbitreaza lupta pentru evitarea retrogradarii

24 Martie 2007
633 Vizualizari | 0 Comentarii
• Universitatea Cluj - Penicilina Iasi in play-out-ul Diviziei A1 de volei feminin


Voleibalistele de la Penicilina Iasi arbitreaza lupta din subsolul clasamentului. Formatia pregatita de antrenoarea Cati Covalciuc vor intalni astazi, de la ora 13.00, formatia Universitatea Cluj, intr-o partida care se va disputa in sala Horia Demian. Starea de spirit din cele doua grupari este diametral opusa. Pe de o parte, iesencele merg la Cluj din postura de mare favorita la castigarea locului 5, primul din a doua grupa valorica, in timp ce gruparea de sub Feleac tremura serios pentru evitarea retrogradarii.

Pana acum, Penicilina si-a respectat blazonul si a castigat toate disputele cu formatiile din subsolul clasamentului, astfel ca jocul de astazi nu poate fi decat o simpla formalitate pentru trupa lui Nicu Roibescu. Interesant este ca, intr-un meci restant disputat la mijlocul acestei saptamani, pe teren propriu, CSM Lugoj a invins surprinzator pe Volei 2004 Constanta cu scorul de 3-2, astfel ca in acest moment, lupta pentru evitarea retrogradarii este crancena, Universitatea Cluj fiind la doar un punct distanta de prima pozitie retrogradabila, ocupata de echipa de la malul marii. In cursul diminetii de ieri, cu microbuzul din dotare, voleibalistele Penicilinei au plecat spre Cluj cu gandul la un nou succes, in lupta de la distanta cu CSU Targu Mures, principalul adversar al iesencelor la ocuparea locului 5. A facut deplasarea un lot alcatuit din 12 jucatoare, acestea fiind Claudia Mutascu (capitanul echipei), Raluca Constantinescu, Mariana Diaconita, Mihaela Ionescu, Valentina Rusu, Roxana Ivanof, Andreea Catcoan (libero), Tatiana Popa, Ecaterina Lupu, Alina Melinte, Oana Ghilea si Maria Belcescu. La acest meci, formatia ieseana este insotita de antrenorii Nicu Roibescu si Ecaterina Covalciuc, dar si de directorul economic Amalia Popa, aceasta indeplinind si functia de director de competitii in cadrul echipei moldave. In afara jocului de la Cluj, in etapa a V-a a play-out-ului se vor mai disputa partidele: Rapid CFR Marfa Bucuresti - CSM Lugoj si Volei 2004 Constanta - CSU Gaz Targu Mures.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1352 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019185 (s)

loading...